Julio Iglesias va concerta la Târgu Mureș, în cadrul Festivalului Vinului

Publicat: 17 10. 2013, 16:11
Actualizat: 02 02. 2019, 16:38

Cântărețul Julio Iglesias va concerta, în 28 octombrie, în Piața Victoriei din Târgu Mureș, evenimentul urmând să aibă loc în cadrul Festivalului Vinului și fiind primul concert cu intrare liberă susținut de artist în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Chiorean, responsabilul din cadrul Primăriei Târgu Mureș pentru Festivalul Vinului, a declarat, joi, presei, că Julio Iglesias va susține la Târgu Mureș primul său concert cu intrare liberă din România, în urma unui „efort de peste doi ani și jumătate”, în care echipa managerială a artistului a trebuit convinsă „că un astfel de concert la Târgu Mureș este un eveniment important și pentru el și pentru oameni”.

Concertul va avea loc în Piața Victoriei, în 28 octombrie, de la ora 19.00, intrarea publicului în piață urmând să fie permisă de la ora 17.00.

„Târgu Mureșul a fost trecut pe traseul său din turneul mondial al anului 2013. Julio Iglesias este artistul în viață care are cele mai multe albume vândute. După dispariția tragică a lui Michael Jackson, el a rămas regele neîncoronat al vânzărilor de albume din întreaga lume, este unul dintre cei mai iubiți artiști ai planetei, este unul dintre cei mai romantici muzicieni, reprezintă o generație. Julio Iglesias susține la Târgu Mureș primul său concert public, cu intrare liberă, din România. Până acum, el a cântat în diverse formule în care se cumpărau bilete, acum, la Târgu Mureș, va fi primul concert public cu intrare gratuită. După toate semnalele pe care i le-am prezentat, după toate opiniile care i-au fost prezentate, într-un târziu a acceptat această formulă”, a arătat Chiorean.

El a precizat că datele financiare privind acest concert sunt confidențiale, dar sponsorii asigură majoritatea banilor, până acum strângâdu-se „o sumă frumușică”, de la peste 30 de firme din oraș.

Totodată, Chiorean a spus că de la bugetul local se asigură „anumite sume, legate de echipamentele tehnice și astfel de cheltuieli”, evenimentul fiind inclus în Festivalul Vinului, care se va desfășura între 26 și 28 octombrie și pentru care s-au prevăzut sume în buget.

Potrivit reprezentanților municipalității, în cadrul festivalului, vor susține spectacole, în Parcul Municipal, ansambluri folclorice locale, Aurel Tămaș, Ionuț Fulea, Ioan Bocșa, Bikini (Ungaria), Cargo, Voltaj și Connect-R.