La Hollywood se pregătește continuarea unei superproducții care a primit 4 premii Oscar – TRAILER

Publicat: 25 01. 2013, 19:16
Actualizat: 03 07. 2013, 16:29

Celebrul producător hollywoodian Harvey Weinstein intenționează să realizeze o continuare a superproducției „Tigru și dragon/ Crouching Tiger Hidden Dragon”, însă Ang Lee, regizorul producției originale, lansată în 2000, nu va asigura regia noii pelicule, informează contactmusic.com.

Din acest motiv, compania lui Weinstein este în discuții cu regizorul chinez Ronny Yu.

 

 

„Tigru și dragon” spune povestea războinicului legendar Li Mu Bai (Chow Yun-Fat) și a frumoasei Yu Shu Lien (Michelle Yeoh). El este de neînvins, ea, superb înzestrată și cea mai apreciată femeie războinică din țara sa. Amândoi au căutat să facă dreptate poporului lor, în detrimentul împlinirii personale.

Lungmetrajul regizat de Ang Lee a câștigat patru premii Oscar, inclusiv cele pentru cea mai bună imagine și cel mai bun film într-o limbă străină.