Liberty Global scoate la vânzare Chellomedia care operează mai multe televiziuni inclusiv în România

Publicat: 21 05. 2013, 15:11
Actualizat: 27 03. 2019, 17:47

Grupul american de telecomunicații Liberty Global Inc. și-a scos la vânzare divizia de conținut – Chellomedia -, care operează mai multe televiziuni, inclusiv în România.

Această tranzacție ar putea aduce Liberty Global o sumă estimată la 800 de milioane de dolari – 1 miliard de dolari, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de The Wall Street Journal și de Broadband TV News.

Chellomedia a înregistrat venituri de 399,2 milioane de euro la sfâșitul anului 2012.

Potrivit surselor citate, Liberty Global a cerut în urmă cu o lună sprijinul unor societăți specializate în astfel de tranzacții și este în prezent în negocieri cu o serie de potențiali cumpărători. Negocierile s-ar putea finaliza cu o vânzare totală, parțială sau în regim de joint venture. Totodată, este posibil ca tranzacția să nu se încheie deloc, precizează The Wall Street Journal, citând aceleași surse.

Informația privind vânzarea Chellomedia vine după ce, în urmă cu câteva luni, Liberty Global a anunțat că va prelua compania britanică de cablu și internet Virgin Media, pentru 17,2 miliarde de euro. De asemenea, recent, Liberty Global și-a crescut la 15% participația la cel mai mare operator de cablu olandez, Ziggo.

Chellomedia, divizia de conținut a Liberty Global, operează și distribuie televiziuni, conținut și servicii video.

Chellomedia operează 68 de televiziuni. Dintre acestea, 48 sunt deținute 100% de către Chellomedia, în timp ce 20 sunt deținute în regim de joint venture cu alte companii. Televiziunile Chellomedia sunt recepționate în prezent într-un număr total de 382 milioane de case.

Chellomedia include Chello Benelux, Chello Central Europe, Chello Latin America, Chello Multicanal, Chello Zone și Chello DMC. Birourile principale ale Chellomedia sunt în Londra, Amsterdam, Madrid, Budapesta, Miami și Buenos Aires. Totodată, compania are birouri regionale și reprezentanți în mai multe țări din Europa Centrală, între care și România, dar și în China, Singapore și Israel.

Chello Central Europe este unul dintre cei mai importanți furnizori de conținut din Europa Centrală. Portofoliul său de televiziuni din România include: Minimax, Megamax, Film Café, Sport1, SportM, TV Paprika, Fine Living, CBS Reality, JimJam, Extreme Sports Channel, Outdoor Channel, Food Network, MGM Channel și Shorts TV.

Grupul american Liberty Global Inc. deține și UPC Holding, înregistrată în Olanda, care controlează compania de telecomunicații UPC România.

Liberty Global a înregistrat în primul trimestru venituri de 2,76 miliarde de dolari, în urcare cu 9% de la nivelul de 2,53 miliarde de dolari raportat în primele trei luni ale anului trecut.