Magii care i-au dus daruri micului Iisus nu erau doar trei, ci „câteva zeci”, sugerează un manuscris din secolul al VIII-lea

Redactor:
Mihai Schiau
Aapărut la aproape un secol după ce...

Cei trei magi reprezintă unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Crăciunului, însă numărul lor ar putea fi mult mai mare, dacă interpretarea unui document din antichitate este corectă, scrie Daily Mail.

Un manuscris din secolul al VIII-lea, numit „Revelația magilor” și tradus pentru prima dată în engleză, sugerează că magii erau, de fapt, câteva zeci, provenind dintr-un ținut îndepărtat, posibil China.

Brent Landau, profesor de religie la Universitatea din Oklahoma (SUA), a petrecut doi ani traducând documentul din limba siriană.

El spune că povestea din manuscris, care a stat timp de 250 de ani la Vatican, a apărut la aproape un secol după ce Matei a scris Evanghelia, singura în care sunt menționați cei trei magi.

Landau susține că evanghelistul nu a precizat câți magi erau, însă se presupune că ar fi fost vorba despre trei fiindcă erau doar trei daruri pentru bebelușul Iisus.

Profesorul spune că, judecând după noua traducere, ar putea fi vorba de câteva zeci de magi. Autorul documentului spune că ar fi chiar unul dintre magi, însă Landau crede că a fost scris de unul dintre descendenții acestora, membru al unei secte mistice.

„Se spune că magii provin din Shir, o localitate aflată la marginea de est a lumii, cam unde e China azi. Ei ar fi transmis din generație în generație o profeție cum că, la un moment dat, pe cer va apărea o stea care va anunța nașterea lui Iisus Hristos. Magii au așteptat mii de ani, până când a apărut steaua. Aceasta s-a transformat într-o făptură mică, luminoasă, care reprezenta o formă pre-existențială a Mântuitorului”, explică Landau.

Acesta spune că steaua i-a ghidat pe magi către Betleem, unde au asistat la nașterea lui Iisus. Manuscrisul din secolul al VIII-lea precizează că magii i-au făcut cadouri lui Iisus, dar nu spune dacă era vorba despre aur, tămâie și mir, cum scrie în Evanghelia după Matei.

Landau a precizat că nu se știe cine este autorul textului, dar că acesta trebuie să fi fost fascinat de magi, dacă a creat o interpretare proprie, lungită, a poveștii acestora. „În manuscris, apar multe descrieri, foarte detaliate, ale unor ritualuri și rugăciuni ciudate. Nimeni nu știe de unde a obținut Matei informațiile din Evanghelie, așa că acest document ne apropie și mai mult de povestea magilor”, a mai spus Landau.

Profesorul a declarat că se cunosc foarte puține lucruri despre manuscris, știindu-se doar că povestea a apărut în secolul al II-lea sau al III-lea și a fost scrisă 600 de ani mai târziu. Documentul a fost găsit în secolul al XVIII-lea, într-o mănăstire din Turcia, fiind predat ulterior Vaticanului.

BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Mia Khalifa și-a găsit job. Cum s-a pozat de data aceasta actrița XXX și ce...
Armata a ieșit în stradă. Numărul infectaților a crescut alarmant
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Ce e pe cale să se întâmple cu pensiile românilor. Decizie importantă, azi, în Parlament
Demisie în Cehia pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus. „Este obosit, dezgustat de politică şi...
BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
Un milionar și-a testat iubita! A anunțat-o că a rămas fara niciun ban! Reacția ei...
A ridicat DRONA să cerceteze o zonă. Când s-a uitat pe filmare a rămas PERPLEX
Andreea Marin, ipostază unică alături de Violeta și Radu! Frații Bănică au atras toate privirile....
ANM îi avertizează pe români! Va fi prăpăd în următoarele zile
Nelu Tătaru anunţă când vom scăpa de coronavirus
Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. TOP 13 alimente în dieta pentru un ficat sănătos
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care sperie toţi...
×
GÂNDUL LIVE 22.09.2020

Urmăriți GÂNDUL LIVEAu avut o nuntă cu peripeții. Autoritățile locale din Cluj-Napoca au ridicat mașina parcată neregulamentar de doi tineri căsătoriți. După nuntă, mirii se opriseră pentru zece minute să facă poze în parc. Astfel, mireasa a avut parte de o surpriză neplăcută: a privit neputincioasă cum i se ridică automobilul https://www.gandul.ro/19507743Călin Popescu Tăriceanu și Dragoș Bucurenci, printre invitații Emmei Zeicescu

Publicată de Gandul pe Marţi, 22 septembrie 2020
Gândul LIVE!
Inchide