Mircea Cărtărescu, pe lista lungă de nominalizări la premiul Médicis pe 2019

Publicat: 10 09. 2019, 13:54

„Abia apărutul meu Solenoid francez a luat deja un premiu, Prix Transfuge, și e acum nominalizat la mai cunoscutul Prix Medicis Etranger (n-am diacritice franțuzești). Chiar dacă o să mă aleg doar cu nominalizarea, tot e mai mult decât nimic”, a scris Cărtărescu într-un mesaj pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.

15 autori francezi și 13 străini sunt pe lista lungă de nominalizări la premiul Médicis, care, anul trecut, a fost obținut de Pierre Guyotat, pentru volumul „Idiotie”.

Anul acesta premiul va fi decernat pe 8 noiembrie, după ce o listă scurtă de nominalizări va fi publicată pe 29 octombrie.

Premiul Médicis este una dintre cele mai prestigioase distincții literare acordate în Franța, alături de Goncourt și Fémina.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București și a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generația optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) și apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei românești contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Cărțile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Asociația Scriitorilor Profesoniști din România (ASPRO), Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România, precum și de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis și Ziarul de Iași.

Volumele sale au fost nominalizate în Franța pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg și Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincție acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaționale.