Motivul ciudat pentru care filmul „The Wolf of Wall Street” a intrat în vizorul judecătorilor

Publicat: 18 06. 2016, 19:17

Personajul lui Andrew Greene a fost interpretat în film de P. J. Byrne, dar adevăratul broker nu a gustat deloc prestația artistică, iar acum reclamă faptul că a fost prezentat într-o lumină depreciativă, fapt care îi afectează reputația în viața reală. Fostul angajat al Stratton Oakmont lucrează acum ca bancher și s-a declarat ofensat de toată exagerarea pe marginea perucii sale, dar și de faptul că este prezentat ca un „infractor fără scrupule”, preocupat în permanență să se pudreze sau cu vreo prostituată, informează Reuters.

În ciuda intervenției avocaților săi, Leonardo DiCaprio va fi nevoit să depună mărturie în fața judecătorilor, chiar dacă nu interpretează el însuși personajul și nici nu a fost el cel care a scris scenariul. Hollywood Reporter arată că magistratul însărcinat să rezolve cazul l-a convocat pe actorul în vârstă de 41 de ani în calitate de producător, compania sa Appian Way fiind implicată la începuturile proiectului.

Martin Scorsese și scenaristul Terrence Winter au fost deja audiați, iar Leonardo DiCaprio va depune mărturie „la o dată și într-un loc stabilite de comun acord”.