Motivul pentru care doi profesori americani au petrecut 73 de zile sub apă

Publicat: 16 12. 2014, 18:43

„Am ieșit din apă! Timp total: 73 de zile, două ore și 34 de minute”, a anunțat pe site-ul său Roane State Community College din statul american Tennessee, unde predau profesorii Bruce Cantrell și Jessica Fain, informează AFP.

Bruce Cantrell, în vârstă de 63 de ani, și Jessica Fain, în vârstă de 25 de ani, s-au mutat pe 3 octombrie în hotelul subacvatic Jules’ Undersea Lodgne, aflat la o adâncime de opt metri în laguna Key Largo, din care au ieșit abia luni.

Precedentul record era deținut de americanul Richard Presley, care a rămas 69 de zile sub apă, din mai până în iulie 1992, tot în laguna Key Largo.

Cei doi profesori au predat din acel hotel submarin cursuri săptămânale despre explorarea și conservarea mărilor și au primit în vizită diverși oameni de știință și experți, inclusiv pe astronautul american Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună.

Potrivit universității Roane State, experimentul a reprezentat „o experiență educativă unică”.

Experimentul a avut loc la doar câteva luni după ce oceanograful Fabien Cousteau a petrecut toată luna iunie într-un laborator submarin în largul coastelor Floridei alături de alți cercetători, pentru a aduce un omagiu bunicului său, celebrul explorator și documentarist Jacques-Yves Cousteau, decedat în 1997, care petrecuse la rândul său 30 de zile sub apă.