O călugăriță din Italia a născut: ”Nu știam că sunt însărcinată, credeam că am crampe”

Publicat: 19 01. 2014, 13:54
Actualizat: 12 07. 2016, 16:23

O călugăriță a dat naștere unui copil, în Italia, scrie Huffington Post. Călugărița de 31 de ani, originară din Salvador, a declarat că nu știa că este însărcinată. Femeia a fost adusă la spital, fiind convinsă că suferă de crampe abdominale.

”Nu știam că sunt însărcinată, simțeam doar o durere în stomac”, a declarat călugărița în spital.

Femeia și băiețelul ei, care cântărește 3,5 kg, sunt sănătoși, iar celelalte proaspete mămici de la spitalul din Rieti au început să strângă haine pentru bebeluș.

Măicuțele din rândul cărora face parte proaspăta mămică s-au declarat ”foarte surprinse” de faptul că aceasta era însărcinată.

Bebelușul a primit numele Francesco, numele Papei și unul dintre cele mai populare prenume din Italia.