O nuvelă inedită scrisă de F. Scott Fitzgerald în anul 1939 va fi publicată pe internet

Publicat: 03 08. 2015, 18:32

Încă o dată, publicația The Strand Magazine a făcut o descoperire inedită. După ce a descoperit manuscrisul unui roman de John Steinbeck, această publicație lunară britanică a găsit un text scris de F. Scott Fitzgerald, considerat pierdut de mai multe decenii. Nuvela se intitulează „Temperature”, are aproximativ 8.000 de cuvinte și a fost scrisă în iulie 1939.

Romancierul american a scris acel text cu un an înainte de a muri, într-un moment în care cariera lui literară se afla în impas. În epocă, F. Scott Fitzgerald se mutase la Hollywood pentru a se lansa în scrierea de scenarii de film, dar nu a mai trăit pentru a cunoaște succesul în acest domeniu. Fără să mai apeleze la serviciile agentului său Harold Ober, F. Scott Fitzgerald, autorul celebrului roman „Marele Gatsby”, a trimis el însuși nuvela „Temperature” publicației Saturday Evening Post, care a refuzat însă să o publice.

Andrew F. Gulli, redactorul-șef al publicației The Strand Magazine, a descoperit manuscrisul la începutul anului, analizând documentele scriitorului, aflate în posesia Universității Princeton.

Nuvela „Temperature” prezintă povestea unui scriitor alcoolic din Los Angeles care a fost diagnosticat cu o maladie cardiacă. Textul nuvelei reamintește în mare măsură viața scriitorului F. Scott Fitzgerald: romancierul a dus la rândul său o luptă îndelungată cu dependența de alcool și a murit în urma unei crize cardiace, pe 21 decembrie 1940, la vârsta de 44 de ani.

Nuvela este în prezent disponibilă spre lecturare în ediția tipărită a publicației The Strand Magazine. Potrivit site-ului Vulture.com, ea va fi publicată și pe internet, pe site-ul revistei citate, peste trei luni.

Francis Scott Fitzgerald (1896 – 1940) s-a născut în St. Paul, Minnesota. A publicat primul roman, „This Side of Paradise” („Dincoace de paradis”, Polirom, 2005) în 1920, an în care s-a căsătorit cu scriitoarea Zelda Sayre. S-a bucurat de la bun început de o imensă popularitate, dar și de recunoaștere critică, fiind considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai „generației pierdute”.

Capodopera sa, „The Great Gatsby” („Marele Gatsby”, Polirom, 2011) a apărut în anul 1925. Următorul mare roman, „Tender Is the Night” („Blândețea nopții”, Polirom, 2009), a fost publicat în 1934.

În 1999, suplimentul literar al ziarului The Washington Post a declarat „Marele Gatsby” drept al doilea mare roman în limba engleză al secolului XX, după „Ulise” de James Joyce.

Fitzgerald a mai scris „The Beautiful and Damned” („Cei frumoși și blestemați”, 1922, Polirom, 2008) și „The Love of the Last Tycoon” („Dragostea ultimului magnat”, publicat postum în 1941). Este autorul mai multor volume de povestiri, printre care „Tales of the Jazz Age” („Povestiri din epocă jazzului”, 1922) și „All the Sad Young Men” („Toți acești tineri triști”, 1926).