OTV a obținut în instanță anularea deciziei CNA care înjumătățea licența postului până pe 29 mai

Publicat: 23 05. 2012, 22:11
Actualizat: 23 05. 2012, 22:11

Curtea de Apel București a anulat decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) prin care licența audiovizuală a OTV a fost înjumătățită până la data de 29 mai, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX avocatul OTV Cătălin Fenechiu.

Potrivit avocatului OTV, Curtea de Apel București a dispus anularea deciziei CNA numărul 196 din 24 aprilie, prin care Consiliul redusese pentru a treia oară licența televiziunii, până la data de 29 mai 2012.

„Astăzi, la ora 16.00, instanța s-a pronunțat și a anulat cea de-a treia decizie a CNA”, a spus Cătălin Fenechiu. El a precizat că instanța a decis și suspendarea acestei decizii a CNA până când se va judeca recursul.

Răsvan Popescu, președintele CNA, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că CNA va face recurs la decizia Curții de Apel București.

„Așteptăm motivarea instanței pentru a face recurs”, a spus Popescu.

Decizia de miercuri a instanței vine după ce Curtea de Apel București a admis, în 11 mai, și solicitarea OTV de suspendare a primei decizii a CNA de înjumătățire a licenței televiziunii lui Dan Diaconescu, până la data de 28 septembrie 2012, după cum a declarat la momentul respectiv avocatul Cătălin Fenechiu.

În schimb, Răsvan Popescu, președintele CNA, a precizat atunci pentru MEDIAFAX: „Este vorba doar de o suspendare a deciziei CNA și nu de anularea ei. Așteptăm motivarea instanței pentru a face recurs în cel mai scurt timp. Oricum emisiunea care ridica cele mai multe probleme, respectiv emisiunea domnului Dan Diaconescu, va fi retrasă din grila postului începând cu data de 17 mai, așa cum ne-a notificat administratorul judiciar al societății Ocram Televiziune SRL (societatea care deține licența OTV, aflată în insolvență, n.r.). În continuare, o să ne judecăm pe fond, unde sperăm să obținem o confirmare a deciziei CNA”, a declarat Răsvan Popescu.

Pe de altă parte, înainte de decizia instanței de miercuri, 23 mai, Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, care deține licența audiovizuală a OTV, solicitase deja CNA prelungirea licenței televiziunii, care urma să expire pe 29 mai, după cum au declarat în 18 mai, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Consiliului.

Cererea de prelungire a licenței OTV a fost depusă la CNA pe 9 mai, de Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, societatea aflându-se în insolvență.

CNA a înjumătățit în mai multe rânduri licența OTV, pentru că televiziunea a difuzat publicitate electorală la Partidul Poporului Dan Diaconescu în afara perioadei de campanie, astfel că postul mai putea emite doar până la data de 29 mai 2012. Șirul de sancțiuni de înjumătățire a licenței audiovizuale a OTV aplicate recent de CNA este fără precedent în istoria Consiliului.

În mod normal, licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013. Pe 27 martie 2012, însă, CNA a hotărât să o înjumătățească până la data de 28 septembrie 2012.

În 10 aprilie 2012, CNA a decis din nou înjumătățirea licenței, pentru că Dan Diaconescu a continuat să își facă publicitate politică, astfel că televiziunea mai putea emite până pe 4 iulie 2012.

În urma celei mai recente decizii a CNA, de pe 24 aprilie, televiziunea lui Dan Diaconescu mai putea emite până pe 29 mai.

Prezent la ședința CNA din 27 martie, Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV și realizator al emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, a spus că nu a făcut publicitate politică în emisiunile sale.

„Nu sunt membru în PPDD, nu am nicio funcție în PPDD. În emisiunile mele au fost prezenți și alți reprezentanți ai altor partide”, a spus Dan Diaconescu. Acesta a precizat că el dă doar numele acestui partid PPDD. „Nu am nicio legătură directă în acte și nu pot fi invocat într-un asemenea raport (raportul de monitorizare al CNA, n.r.)”, a spus Dan Diaconescu.

El a precizat că problemele pe care le are cu CNA vin ca urmare a „luptei” pe care o are cu Traian Băsescu, dar și ca urmare a faptului că membrii CNA sunt reprezentanții unor partide politice.

Ulterior, OTV a anunțat CNA că a atacat în instanță prima decizia de înjumătățire a licenței sale.

Pe de altă parte, Dan Diaconescu mai deține o televiziune – Direct Digital TV (DDTV).