Povestea de succes a soților Constantinescu, care au dat lovitura cu rapane

Publicat: 26 10. 2014, 17:55
Actualizat: 20 05. 2015, 23:31

Alina și Dancu sunt doi soți care au făcut pionierat pe piața rapanelor, delicatese puțin cunoscute pentru români. S-au luptat cu autoritățile pentru autorizații. Și-au ipotecat apartamentul pentru a face rost de bani. Acum sunt proprietarii singurei fabrici de procesare a melcilor de mare de la noi, iar productia lor este exportată, aproape în totalitate, în Coreea, scrie Știrile ProTv.

Au aflat mai multe despre extracția de rapane de la un scafandru militar cu experiență care lucrase în acest domeniu la o firmă turcească. Bărbatul i-a încurajat pe soții Constantinescu să se apuce de o astfel de afacere însă începutul a fost unul anevoios. În 2003 nu exista cadru legislativ care să le permită să se dezvolte așa ca au renunțat, mai scrie sursa citată.

„A durat ani buni pentru că, fiind o noutate în Romania, autoritățile nu cunoșteau care sunt pașii normali de autorizare pentru un astfel de produs și atunci a trebuit să începem o activitate de pionierat pentru autorizare, colectare, procesare și în final export”, își amintește Alina.

La inceput, au cules rapane cu ajutorul scafandrilor. Procesau melcii la fabrica de conserve de la Jurilovca. Și-au căutat singuri clienții, scriind zeci de e-mail-uri la camerele de comerț din Asia. Așa au găsit o firmă din Coreea, iar abia anul trecut, cu ajutorul unor credite au reușit să își deschidă propria fabrică la „23 august”. Au accesat fonduri europene pentru utilaje însă recunosc că fiecare zi e o provocare.

Anul acesta vor exporta pe piața din Coreea în jur de 150 de tone. Pleacă din fabrică cu 6,5 dolari pe kilogram. Deocamdată în România nu există perioadă de prohibiție așa că rapanele pot fi pescuite tot anul. În supermarketurile din Romania, un kilogram se vinde cu 70 de lei. Cele mai gustoase rapane sunt, spun cunoscătorii, cele fripte pe plită.