Prima țară în care s-ar putea să ai nevoie de abonament pentru a vedea filme porno

Publicat: 18 04. 2019, 14:23

„Introducerea obligativității de a verifica vârsta utilizatorilor este o premieră mondială, iar noi am acordat o atenție deosebită pentru a lua măsuri în ceea ce privește confidențialitatea, din nevoia de a proteja minorii de conținutul inadecvat”, a spus Margot James, Ministrul Domeniului Digital, relateză CNN.

„Vrem ca Marea Britanie să fie cel mai sigur loc din lume pentru utilizatorii de internet, iar aceste noi legi ne vor ajuta să atingem acest obiectiv”, a adăugat ministrul britanic.

Acele site-uri care nu vor respecta cerințele ar putea fi blocate în Marea Britanie.

Măsurile de verificare a vârstei au fost introduse pentru prima dată în 2016, ca parte a Legii privind economia digitală din 2017, și se aștepta, inițial, să intre în vigoare în aprilie 2018, dar a fost supusă unor amânări multiple.

Guvernul a declarat că a „ascultat cu atenție preocupările privitoare la respectarea vieții private” și s-a asigurat că „măsurile vor impune doar verificarea vârstei, nu a identității”.