STUDIU. Unul din doi francezi recunoaște că a fost infidel

Publicat: 22 01. 2014, 13:37
Actualizat: 10 08. 2014, 12:02

Peste jumătate din bărbați și aproape o treime dintre femeile din Franța recunosc faptul că au fost infideli, relevă un studiu realizat recent de IFOP (Institut Français d’Opinion Publique). Astfel, procentul celor care și-au înșelat cel puțin o dată partenera sau partenerul a crescut de la 19% în anii 1970, la 40% în prezent.

Cu toate acestea, 63% dintre femeile și bărbații francezi sunt de părere că este posibil să rămână în continuare îndrăgostiți de cei sau cele cu care au o relație stabilă, chiar dacă aceștia le-au trădat încrederea la un moment dat.

Potrivit sursei citate, cei mai infideli (66%) sunt bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, cu cariere solide, în vreme ce în cazul bărbaților cu orientare politică de stânga procentul este de 45%.

„În vremurile noastre există mult mai multe tentații în jur, deci oamenii au mai mulți parteneri”, a explicat cercetătorul Francois Kraus, unul dintre cei care s-au ocupat de realizarea studiului.

„Femeile sunt mai prezente acum în mediile de lucru, intră în contact cu alți bărbați, există totodată și componenta aceasta media și a rețelelor de socializare, ceea ce înseamnă că oamenii pot comunica mai mult în privat. Cel mai interesant este însă faptul că mai mult de unul din trei francezi spun că sunt pregătiți să înșele, atâta timp cât au siguranța că nu vor fi descoperiți”, a continuat specialistul.

În plus, un studiu realizat în anul 2013 de către Pew Research Center a demonstrat că adulții din Franța sunt printre cei mai îngăduitori din lume atunci când vine vorba de infidelitate.

Aproximativ 47% dintre francezi califică trădarea partenerului drept „inacceptabilă”, în timp ce procentul este de 55% în Marea Britanie, 60% – Germania, 64% – Spania, 65% – Italia și 84% – SUA.