Telescopul spațial european Planck a fost dezactivat definitiv miercuri

Publicat: 23 10. 2013, 18:46

Telescopul spațial Planck, lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA) cu scopul de a studia primele raze de lumină apărute după nașterea Universului, a fost dezactivat definitiv miercuri, după o misiune de cercetare care a durat patru ani și jumătate, informează AFP.

Controlorii misiunii Planck de la Centrul de operațiuni al ESA, aflat în orașul german Darmstadt, au transmis telescopului, miercuri după-amiază, ultima comandă pentru el, prin care au ordonat oprirea motoarelor acestuia.

„Cu inima strânsă, am realizat ultimele operațiuni ale satelitului Planck, dar aceasta este, totodată, o bună ocazie pentru a sărbători succesul extraordinar al acestei misiuni”, a explicat într-un comunicat Steve Foley, coordonatorul departamentului de coordonare a sateliților din cadrul Centrului european pentru operațiuni spațiale (ESOC) afiliat ESA.

Lansat în 2009, telescopul spațial Planck a fost conceput pentru a detecta, cu o sensibilitate de neegalat, radiația cosmică de fond, o radiație „fosilă” emisă de Big Bang, în urmă cu 13,7 miliarde de ani. Datele transmise de telescopul Planck au permis cercetătorilor să alcătuiască cea mai precisă hartă a Universului, în prima sa tinerețe, realizată până în prezent.

Prima hartă detaliată a radiației cosmice de fond captată de telescopul Planck a fost dezvăluită la începutul acestui an. Următorul ansamblu similar de date cosmologice va fi prezentat în 2014.