Transformarea lui Scarlett Johansson pentru noul film despre viața regizorului Alfred Hitchcock. VIDEO

Publicat: 11 10. 2012, 20:34
Actualizat: 22 03. 2019, 02:32

Actrița americană Scarlett Johansson a reușit să impresioneze echipa alături de care a filmat pelicula „Hitchcock”, o adaptare a unei cărți despre viața celebrului regizor și relația dintre el și soția sa, în perioada în care a lucrat la „Psycho”.

Johansson, în vârstă de 27 de ani, a jucat atât de bine rolul personajului principal din filmul care l-a consacrat pe regizorul englez încât alăturând o imagine cu ea și una cu Marion Crane, cea care a interpretat rolul lui Janet Leigh în „Psycho”, asemănarea este ieșită din comun, susține regizorul peliculei biografice, potrivit The Daily Mail.

Totodată, în trailer-ul filmului, Johansson, îmbrăcată provocator, discută la cină cu Anthony Hopkins, cel care interpretează rolul lui Hitchcock, despre celebra scenă de la duș, atrăgând atenția că „de aici în sus (de la talie în sus n.r.) nu am chiar un aspect băiețesc”.

„A fost foarte straniu când am luat instantaneul cu Scarlett la volan și l-am comparat cu cel al lui Janet din „Psycho”. Măsura în care Scarlett a fost capabilă să o întruchipeze pe Janet a fost o adevărată surpriză. Nimeni nu se aștepta”, a explicat regizorul Sacha Gervasi.

Filmul va ajunge pe marile ecrane în data de 23 noiembrie. Din distribuție fac parte Anthony Hopkins (Alfred Hitchcock), Jessica Biel (Vera Miles) și Helen Mirren (Alma Reville).

„Hitchcock i-a pus o perucă și s-a străduit din toate puterile să o facă pe fermecătoarea Vera Miles să pară o femeie cicălitoare”, a adăugat Gervasi.

„Ceea ce Hitchcock a făcut cu Vera, noi am încercat să facem cu Jessica, iar rezultatul a fost la fel de ridicol. Este imposibil să o faci pe Jessica Biel mai puțin rafinată”, a explicat regizorul.