Trei tineri au creat într-o garsonieră din București jocul video cu care se antrenează trupele speciale rusești

Publicat: 23 02. 2016, 12:08
Actualizat: 23 02. 2016, 18:57

Datele Romanian Game Developers Association (RGDA) arată că în acest moment activează pe piața locală în jur de 50 de companii producătoare de jocuri, iar dintre acestea 30 sunt studiouri de tip indie.

„România este de mai mulți ani un hub important în domeniul dezvoltării jocurilor video, mulțumită prezenței unor companii precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco sau King. Acestea au crescut de-a lungul anilor, în ciuda competiției piețelor mai ieftine din Asia, datorită nivelului ridicat de competență al angajaților români. Ca o consecință naturală și zona de indie developers a început să se dezvolte, cu evoluții notabile mai ales în ultimii 2-3 ani. Deja există exemple de companii românești, care au început ca indies, au lansat produse sau servicii de calitate și au reușit să-și construiască un brand, intern și extern. Ne așteptam ca acest trend să continue, în ritm accelerat, și în anii următori”, spune Cătălin Butnariu, membru în consiliul director al RGDA.

Evoluția este evidentă și în veniturile generate de dezvoltarea jocurilor video din România. Potrivit datelor Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, sectorul IT din țară este evaluat la 2,4 miliarde de euro, iar din această sumă 100 milioane de euro provin din sectorul jocurilor video, deci vorbim de aproape 5% din sectorul IT din România. De fapt, țara noastră este a treia din Europa de Est ca venituri, după Rusia și Polonia. Deși nu există încă date clare în acest sens, estimările RGDA sunt că în domeniul dezvoltării jocurilor video din România lucrează între 6 și 8.000 de oameni. Printre aceștia se numără și fondatorii studioului indie Killhouse Games. Studioul a reușit să scoată capul în lume cu un joc de succes intitulat Door Kickers, un joc care le-a adus satisfacție personală, dar și financiară. De la lansarea jocului, la începutul lui 2013, și până în prezent au vândut în jur de 300.000 de copii, ceea ce se traduce în venituri de aproape 2 milioane de dolari brut.

Citește în continuare pe BusinessMagazin.ro.