Un actor canadian are cel mai mare salariu de la Hollywood

Publicat: 01 05. 2019, 17:55

Reynolds a primit 27 de milioane de dolari pentru prezența în filmul „Six Underground”, o producție Netflix care nu are încă o dată de lansare.

Al doilea cel mai bine plătit interpret din cetatea filmului american este Dwayne ‘The Rock’ Johnson. Acesta a fost recompensat cu 20 de milioane de dolari pentru rolul lui Luke Hobbs din filmul „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”, care va fi lansat pe 2 august. Colegul său de platou, Jason Statham, a avut un salariu mai mic, de 13 milioane de dolari.

Robert Downey Jr. a încasat 20 de milioane de dolari pentru apariția din pelicula „The Voyage Of Doctor Dolittle”. Lansarea filmului este programată pentru ianuarie 2020.

Will Smith a primit 17 milioane de dolari pentru apariția în „Bad Boys For Life/Băieți răi 3”, care va fi lansat pe 17 ianuarie 2020. Următorii actori cei mai bine recompensați sunt Tom Cruise și Emily Blunt, care au primit între 12 și 14 milioane pentru rolurile din filmele „Top Gun: Maverick” și „A Quiet Place 2”. Peliculele lor urmează să apară în mai și iunie 2020.

Actorii care au primit 10 milioane de dolari pentru cele mai recente roluri sunt Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Gal Gadot și Margot Robbie. Pitt și DiCaprio vor apărea în pelicula „Once Upon a Time In Hollywood”, regizat de Quentin Tarantino, care va apărea în cinematografe în luna iulie. Gal Gadot va juca în „Wonder Woman 1984”, continuarea filmului „Wonder Woman” din 2017, care va apărea pe piață în iunie 2020. Margot Robbie își va face apariția în lungmetrajul „Birds Of Prey”, dedicat antieroinei Harley Quinn, care urează să fie lansat în februarie 2020.

foto: Pixabay