Un copil de 11 ani le dă lecții arheologilor. Descoperirea care va face istorie în Rusia

Publicat: 05 10. 2012, 18:59
Actualizat: 22 08. 2013, 12:25

Un băiat de 11 ani din Rusia poate fi considerat un arheolog de primă mână, după ce a descoperit un mamut de 30.000 de ani, prima descoperire de acest gen din ultimul secol, scrie Daily Mail.

newscientist.com

Explorând în joacă împrejurimile, Yevgeny Salinder a descoperit în Taymyr, nordul Rusiei, (în apropierea stației polare Sopkarga), rămășițele unui mamut, cu tot cu carne, oase, inclusiv un colț, blană și straturi de grăsime.

Potrivit experților, este vorba despre jumătatea dreaptă a corpului, cântărind aproximativ 500 de kilograme.

Gura, colții și coastele mamutului se pot vedea foarte clar, mai spun specialiștii, care adaugă că este vorba despre așa-numitul Mamut Lânos.

newscientist.com

Cercetătorii spun că animalul, un mascul, a murit acum 30.000 de ani, la vârsta de 15 ani și că s-a conservat pentru că a înghețat.

Conform oamenilor de știință, aceste este al doilea cel mai bine conservat mamut, după un altul descoperit în 1901, tot în Rusia.

newscientist.com

Rămășițele sunt acum studiate de specialiști și urmează să fie expuse în Academia Rusă de Știință.

newscientist.com