Un film considerat pierdut al lui Orson Welles va avea premiera la Festivalul de la Veneția din acest an

Publicat: 09 08. 2015, 15:08

„The Merchant of Venice”, realizat după textul lui William Shakespeare, inițial menit să fie un film de televiziune pentru canalul CBS, acesta oprind furnizarea fondurilor necesare, a fost recent restaurat, urmărind viziunea regizorului.

Considerat, inițial, a fi un film neterminat, în 1982, Orson Welles a declarat că negativele acestuia au fost furate, rămânând totuși câteva fragmente în arhivă. Însă scenariul original și partiturile pentru coloana sonoră au fost descoperite recent, contribuind la restaurarea operei cinematografice.

În timpul proiecției din festival, Orchestra Classica di Alessandria va interpreta live muzica scrisă pentru această producție de Angelo Francesco Lavagnino, care nu a fost înregistrată până în prezent.

În plus, în același festival va fi proiectată în întregime versiunea italiană a filmului „Othello”, semnată de același Orson Welles. Această producție trebuia să facă parte din competiția de la Veneția din 1951, însă regizorul a anunțat într-o conferință de presă susținută în acel an că își retrage filmul, pentru ca în 1952 acesta să fie prezentat la Festivalul de la Cannes, într-o variantă scurtă, în limba engleză.

În ciuda acestor modificări, filmul a primit marele premiu al festivalului francez.

Ambele pelicule vor fi proiectate pe 1 septembrie, într-o avanpremieră a ceremoniei de deschidere a festivalului. De asemenea, va fi organizată o expoziție „Shakespeare & Cigars”, în care vor fi expuse cutiile pentru trabucuri ale lui Welles pe care sunt pictate 12 dintre cele mai cunoscute personaje ale lui Shakespeare.

Un alt film, „The Other Side of the Wind”, ultimul al regizorului Orson Welles, rămas neterminat, după moartea cineastului, în 1985, ar putea fi finalizat, la 45 de ani după turnarea primei scene, cu ajutorul unei campanii online care a fost lansată pe site-ul de finanțare participativă Indiegogo.

George Orson Welles (1915 – 1985) a fost regizor de film și teatru, actor, scenarist, distribuitor și producător american. Considerat un copil minune, a studiat mai multe discipline din industria de divertisment și a ajuns apoi să exceleze în cele mai multe dintre ele.

A devenit faimos pe plan național după emisiunea radiofonică din 30 octombrie 1938, în care a lecturat romanul „Războiul lumilor” de H. G. Wells, provocând panică printre auditori. Este cunoscut în special pentru clasicul său lungmetraj din 1941 „Cetățeanul Kane”, care a fost nominalizat în 1942 la Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor. Orson Welles s-a remarcat și ca actor, în special cu rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul omonim.

Ulterior, stilul său regizoral, dar și jocul său actoricesc, au exercitat o influență majoră asupra cinematografiei mondiale din anii 1950 – 1970, în special asupra lui Stanley Kubrick. Artist precoce și polimorf, ținând cu orice preț la independența sa artistică, pasionat de trabucuri, tauromahie și magie, Orson Welles a revenit în mod constant pe parcursul carierei sale la teatru și la literatură, la marile texte clasice („Othello”, „Don Quijote”), dar și la cele contemporane („Procesul”). Sfidând cu regularitate sistemul de producție din cinematografia americană și întreținându-și propria legendă, prin efecte spectaculoase și enigmatice, cineastul american și-a lăsat multe filme neterminate.