Un pui de URS POLAR va fi numit după cea mai renumită echipă de FOTBAL din Berlin – VIDEO

Publicat: 02 04. 2019, 21:20

Anunțul a fost făcut marți, de directorul grădinii zoologice, Andreas Knieriem. El a afirmat că decizia a fost luată datorită pasiunii animalului pentru sporturile care implică folosirea unei mingii.

Knieriem a mai spus că Herta BSC (Hertha Berlin), clubul de fotbal din campionatul național Bundesliga, s-a oferit să fie nașul ursului.

Reprezentanții acestora au anunțat că sunt interesați de acest rol într-un clip publicat pe rețelele de socializare online în luna februarie. În clip, mascota echipei, un urs brun numit Hertinho, se află pe stadionul echipei și ridică un urs polar din pluș. Secvența, inspirată de animația „The Lion King/ Regele Leu”, îl surprinde pe Hertinho spunând „Hertha este un nume minunat. Nu e așa, Tierpark Berlin?”.

Tierpark Berlin este una dintre cele două grădini zoologice din Berlin. Aceasta a fost înființată în anul 1955 și se află în cartierul Friedrichsfelde, pe locul unui fost palat. În decembrie 2013, aceasta găzduia 7.250 de animale din 846 de specii și se întindea pe o suprafață de 160 de hectare. Instituția are două expoziții publice gratuite, una dintre ele fiind dedicată urșilor negri americani.

Foto: Hepta