Un sunet misterios se aude din adâncurile apelor arctice. Toate animalele din regiune și-au abandonat rutele migratorii

Publicat: 08 11. 2016, 15:58
Oricare ar fi sursa acestui zgomot, el pare să le înspăimânte pe animalele care trăiesc în zonă: „Acest pasaj subacvatic face parte dintr-o rută de migrație a balenelor cu cocoașă, a morselor și a focilor inelate. Ar trebui să fie atât de multe, mai ales în acel perimetru”, a declarat George Qulaut, un membru al legislativului local pentru CBC. Doar în în această vară nu a fost niciun animal acolo. 
 
Eschimoșii care trăiesc în Nunavut au nevoie să vâneze pentru a supraviețui, așa că dispariția subită a vieții marine este extrem de greu de trecut cu vederea și foarte deranjantă. Cu toate că au existat zvonuri potrivit cărora organizația Greenpeace ar fi amplasat dispozitive care să emită acele sunete pentru a speria fauna, grupul a transmis că nu are niciun fel de implicare în această problemă. 
 
În plus, în regiune nu se desfășoară activități care ar putea să constituie o explicație pentru sunetul ciudat. Compania minieră, Baffinland Iron Mines a precizat, de asemenea, că nu are echipamente în apele arctice din acea regiune. Armata canadiană investighează la această dată sunetul misterios, dar până acum nimeni nu are o explicație pentru ceea ce se întâmplă, un fenomen care poate pune în pericol rutina și habitatul mamiferelor.