Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, lansează un nou album pentru pace

Publicat: 25 07. 2018, 15:28
Actualizat: 26 03. 2019, 10:12

Albumul „Warzone” conține piese remasterizate compuse de Ono în 1970, inclusiv „Imagine”, imnul cult interpretat de John Lennon.

Artista japoneză născută la New York a anunțat, însă, că acest album nu este ,,cântecul său de lebădă”, explicând că lucrează la un altul.

Noul album, ce conține 13 piese, este produs de Sean Ono Lennon, fiul artistei.

Yoko Ono, care are o carieră artistică de peste cinci decenii, a fost omagiată în 2015 de Muzeul de Artă Modernă din New York, prin intermediul unei expoziții speciale în care au fost prezentate lucrările sale de debut.

John Lennon, membru al trupei The Beatles, asasinat în 1980, spunea că Yoko Ono este ,,cea mai celebră dintre artiștii necunoscuți”, întrucât realizările lor artistice de cuplu, precum celebrele „bed-in” pentru pacea mondială, au eclipsat adeseori operele personale ale artistei.

Yoko Ono și John Lennon s-au căsătorit pe 20 martie 1969, iar fiul acestora, Sean, s-a născut în anul 1975. Lennon a fost înpușcat mortal pe 8 decembrie 1980, în fața clădirii Dakota din apropierea Central Park din New York.

Provenind dintr-o familie din elita japoneză, apropiată de casa imperială niponă, Yoko Ono a crescut în Japonia și în Statele Unite și a intrat în mediul artiștilor avangardiști newyorkezi la sfârșitul anilor ’50.

Influențată de mentorul ei, compozitorul și artistul plastic John Cage, Yoko s-a alăturat curentului de artă contemporană pe care acesta l-a creat, Fluxus, care integrează publicul în creația artistică, pentru a suprima barierele dintre artă și viață. Încă de la debutul ei, Yoko Ono a încercat să pună arta sub semnul întrebării, să militeze pentru pace și pentru egalitatea între sexe, adeseori prin intermediul prestațiilor sale artistice.

În 1964, în spectacolul „Cut Piece”, ea și-a invitat publicul să o dezbrace pe scenă, tăindu-i hainele cu foarfeci, o performanță cu rol de pionier în arta corporală feministă, într-o epocă în care teoriile feministe nu apăruseră încă.

În numeroasele sale texte scrise, artista niponă evocă adeseori poezia elementelor naturale (pământ, apă, foc, aer).

Foto: Hepta