Veste teribilă primită de unul din actorii din Lord of the Rings: „La naiba, oare ăsta e capătul drumului?”

Publicat: 11 12. 2012, 19:21
Actualizat: 18 05. 2015, 20:31

Actorul britanic Ian McKellen, una dintre vedetele din distribuția francizei „Stăpânul inelelor”, a dezvăluit, de curând, că suferă de un cancer de prostată „de șase sau șapte ani”, informează contactmusic.com.

Actorul britanic, în vârstă de 73 de ani, a spus că s-a speriat destul de tare atunci când medicii i-au descoperit câteva celule canceroase la nivelul prostatei, în urma unei biopsii. Artistul a ales, însă, să nu se opereze, ci să facă teste medicale la perioade regulate, pentru a se asigura că boala nu s-a extins.

„Ți se pune un nod în gât atunci când afli o astfel de veste. E ca atunci când te duci să îți faci un test HIV și te întrebi: «La naiba, oare ăsta e capătul drumului?». Medicii îți spun că ai cancer la prostată, iar apoi îți spun că poți să îl învingi. Îți mai spun că poți să îl extirpezi, dar nu ești un candidat potrivit pentru asta. Devii un pacient care așteaptă și monitorizează. Am boala asta de șase sau șapte ani. Atunci când o ai, o monitorizezi, ca te asiguri că nu se răspândește în corp. Dar, dacă celulele canceroase se află doar în interiorul prostatei, nu e mare lucru”, a declarat actorul britanic într-un interviu acordat tabloidului Daily Mirror.

„Mulți oameni mor din cauza acestei boli, însă este o formă de cancer care poate fi tratată. Mă testez cu regularitate și boala nu s-a răspândit. Nu am urmat niciun fel de tratament. Medicii îți explică situația: poți să te operezi, dar nu are niciun sens pentru mine să fac o operație, pentru că nu am nevoie de ea. Medicii sunt îngrijorați doar dacă boala se va extinde în afara prostatei. Dacă nu se va întâmpla asta, atunci pacientul e în regulă. Cum știi dacă se extinde? Îți face teste medicale cu regularitate”, a adăugat Ian McKellen.

Și, în ciuda unor tulburări de vedere și de auz, Ian McKellen spune că se simte foarte bine, grație exercițiilor fizice pe care le practică zilnic.

„Tocmai mi-am pus o proteză auditivă, voi face o operație de cataractă, am un implant în gură, am ceva probleme cu prostata (…) Dar mă simt foarte bine, mulțumesc. Sunt norocos, nu mă doare absolut nimic. Fac în mod regulat pilates – o serie de exerciții de întindere și tonifiere a mușchilor, pe care le recomand tuturor acelora care au vârsta mea, întrucât există tentația de nu mai face sport pe măsură ce îmbătrânești. Ei bine, ar trebui! Întotdeauna merg pe scări la metrou și locuiesc într-o casă în care există multe scări de urcat. Acestea sunt exerciții bune, dar ai nevoie de mai mult de atât”, a spus starul britanic.

Sir Ian McKellen, născut la Burnley, în Marea Britanie, este considerat de critici drept unul dintre cei mai mari actori britanici de cinema, teatru și televiziune. Pe lângă rolul lui Gandalf din trilogia „Stăpânul inelelor”, semnată de Peter Jackson, Ian McKellen, l-a interpretat pe diabolicul Magneto din filmele „X-Men”, de Bryan Singer.