VIDEO: Ce conține un singur Big Mac de la McDonald’s

Publicat: 28 03. 2013, 11:20
Actualizat: 29 07. 2014, 22:25

Un singur Big Mac de la McDonald’s ar putea conține carne de la 1.000 de vaci din cinci țări diferite, arată un clip postat pe YouTube și preluat de MSN.

Clipul, intitulat „The hidden cost of a Big Mac” (Costurile ascunse ale unui Big Mac), mai arată că fiecare Big Mac conține 540 de calorii (28% din cantitatea zilnică recomandată), 29 de grame de grăsime (45%) și 1.040 de miligrame de sodiu (43%). În plus, dacă am mânca zilnic câte un Big Mac, timp de un an, ne-am îngrășa cu 25,4 kilograme.

În fiecare an, McDonald’s vinde 900 de milioane de Big Mac-uri în toată lumea, ceea ce înseamnă 2,5 milioane de burgeri pe zi. O altă statistică interesantă prezentată de MSN spune că unul din opt americani lucrează sau a lucrat în trecut la McDonald’s.