Prima mașină, primul copil, prima casă. Ce protejezi în fiecare etapă a vieții
Prima asigurare din viața unui adult este, de multe ori, asigurarea obligatorie pentru prima mașină (RCA). Viața și sănătatea, deși sunt cele mai importante resurse pe care le avem, ajung adesea mai târziu pe lista priorităților.
La 20 sau 25 de ani, ideea unui accident grav, a unei boli sau a pierderii capacității de muncă par îndepărtate. În realitate, exact atunci resursele financiare sunt de obicei cele mai mici: veniturile sunt la început, economiile abia se formează, iar un eveniment neprevăzut poate dezechilibra rapid bugetul.
Protecția financiară nu trebuie însă să arate la fel toată viața. Pe măsură ce apar copiii, creditele, proprietățile și obiectivele pe termen lung, se schimbă și ceea ce merită protejat.
Viața și sănătatea înaintea economisirii
O asigurare de viață sau de sănătate poate fi relevantă înainte chiar de acumularea unui patrimoniu important. Un accident, o intervenție chirurgicală sau o perioadă în care nu poți lucra pot genera costuri greu de susținut atunci când nu ai încă o rezervă financiară consistentă.
De altfel, în cazul asigurărilor de viață, vârsta și starea de sănătate influențează și condițiile și costurile protecției. Astfel, cu cât începi mai devreme, cu atât protecția este mai accesibilă. Mai exact, o poliță de viață sau de sănătate încheiate la 25-30 de ani va presupune un efort financiar mai mic pentru aceeași sumă asigurată decât în cazul în care închei o astfel de poliță la 40-50 de ani. În plus, cu cât închei mai devreme o poliță de asigurare de viață sau de sănătate, se reduce și riscul ca probleme de sănătate apărute ulterior să-ți limiteze accesul la anumite acoperiri.
Când apare familia, protecția nu mai este doar despre tine
Odată cu întemeierea unei familii, miza se schimbă. Venitul nu mai susține doar propriile cheltuieli, ci și rate, planuri comune, educația copiilor sau economii pentru viitor. În această etapă, protecția de viață poate fi completată cu economisirea pe termen lung. Soluții precum Partener de la Allianz-Țiriac combină protecția în caz de deces cu acumularea unei rezerve financiare, iar suma economisită și durata pot fi adaptate obiectivelor familiei.
Când apare un copil, economisirea poate începe chiar din primii ani. Zâmbet, asigurarea dedicată viitorului copiilor, combină economisirea cu protecția vieții părintelui, astfel încât planul financiar stabilit pentru copil să fie protejat conform condițiilor poliței chiar dacă pe parcurs apare un eveniment grav. Cu cât începi mai devreme, cu atât perioada de acumulare este mai lungă, iar suma necesară pentru atingerea obiectivelor setate poate fi mai ușor de susținut.
Pe măsură ce viața se complică, protecția trebuie reevaluată
Până la 40 de ani, mulți oameni ajung să aibă simultan o familie, o locuință, o mașină, un credit și mai multe responsabilități financiare. Atunci nu mai este suficientă o singură poliță. Protecția poate include asigurarea de viață și sănătate, asigurarea locuinței, protecția auto, asigurarea de călătorie sau răspunderea civilă, în funcție de stilul de viață și riscurile fiecărei familii.
La fel de important este ca polițele să fie revizuite periodic. O protecție stabilită la 25 de ani poate să nu mai fie suficientă zece ani mai târziu, când veniturile, obligațiile și numărul persoanelor care depind de tine s-au schimbat.
Nu există, așadar, un moment în care protecția financiară este „gata”. Ea ar trebui să evolueze odată cu viața: să înceapă cât mai devreme, să crească atunci când cresc responsabilitățile și să fie ajustată pe măsură ce apar obiective noi.
„Moștenire de viață” este o inițiativă editorială Gândul și Allianz-Țiriac pentru o conversație necesară despre ceea ce lăsăm cu adevărat generațiilor viitoare. Într-o lume în care viitorul este tot mai greu de anticipat, dincolo de bunuri, proprietăți sau economii, o asigurare de viață poate deveni, la rândul său, o formă de moștenire: o resursă financiară care le oferă celor apropiați protecție, stabilitate și libertatea de a-și continua planurile, indiferent de situațiile neprevăzute pe care viața le poate aduce.
Sursa foto: Envato