Ministrul Sănătății, Cseke Attila: „Nici Spiderman, nici Superman nu ar putea reorganiza sistemul sanitar în câteva luni”

Ministrul Sănătății, Cseke Attila: „Nici Spiderman, nici Superman nu ar putea reorganiza sistemul sanitar în câteva luni”
Sistemul sanitar românesc nu ar fi putut fi organizat, după modelul celui din Ungaria sau Austria, într-un timp atât de scurt, nici măcar de supereroi precum Superman sau Spiderman, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanților Unionali, ministrul Sănătății, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost "consternat" de "halul sistemului" de sănătate.

Sistemul sanitar românesc nu ar fi putut fi organizat dupămodelul celui din Ungaria sau Austria, într-un timp atât de scurt,nici măcar de supereroi precum Superman sau Spiderman, a declarat,vineri, la Consiliul Reprezentanților Unionali, ministrulSănătății, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost „consternat”de „halul sistemului” de sănătate.

„În câteva luni, toți se așteaptă să funcționeze (sistemul, n.red) cel puțin ca Ungaria sau Austria. Nici Spiderman, niciSuperman nu ar reuși. Ceea ce am făcut noi în șase luni – treiminiștri au dat declarații în mandatele anterioare, dar nu au făcutnimic. Noi am făcut pasul pe care nimeni nu a reușit să îl facă”, adeclarat ministrul. El a subliniat că a făcut demersurile necesarepentru descentralizarea sistemului de sănătate, chiar dacă a fostsfătuit, foarte repede, să nu facă acest lucru.

„Am fost consternat câteva săptămâni mai târziu, când am văzutacest sistem în cel hal este. Se pune întrebarea dacă vrem sămergem mai departe în această criză economică, sau să spunem «nu,mulțumim»”, a afirmat Cseke.

El a adăugat că, de șase-șapte ani, de când este în politică, nua primit atâtea scrisori ca acum legate de starea sănătății și că,de când UDMR deține acest minister, contează pentru toată lumea cumconduce sistemul.

„Mi s-a spus să renunț la această descentralizare, pentru căhabar nu am ce putere am în mână, legată de numirea directorilor despitale. Eu am renunțat la această putere, ca să treacă spitalelela administrațiile locale, acolo unde le este locul. Amdescentralizat în momentul în care mulți au încercat să dovedeascăinoportunitatea descentralizării”, a declarat Cseke.

El a arătat însă că, fără un cadru financiar, reforma nu sepoate face.

Vineri, la Târgu Mureș, are loc ședința ordinară a ConsiliuluiReprezentanților Unionali (CRU) al UDMR.

Revoluţie la FCSB. Becali şi-a ieşit din minţi şi a anunţat numele antrenorului care renaşte...
Cazul care a șocat toată țara! Ea a născut un bebeluș macrosom. Nu s-a mai...
FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe...
Pepe e ISTORIE! Raluca Pastramă a făcut totul public! El este acum cel mai important...
Cristi Borcea o tratează pe Valentina Pelinel ca pe o regină! Ce gest a făcut...
LOVITURĂ uriaşă pentru şoferi! O nouă TAXĂ pentru conducătorii auto din România. Iată pentru ce!
Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de...
BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste
Țara care a interzis blugii mulați. Bărbații cu părul lung sunt considerați „dușmani ai poporului”
Cazul care a șocat toată țara! Ea a născut un bebeluș macrosom. Nu s-a mai...
Considerată INOCENTĂ ca o fecioară, dar amanta celui mai PUTERNIC om, a făcut ceva TERIBIL...
Tragedie URIAŞĂ în familia lui Helmuth Duckadam! A fost găsit SPÂNZURAT în propria casă
Cătălin Scărlătescu a făcut SCANDAL la Chefi la Cuțite. Ce l-a enervat peste măsură: ‘Facem...
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
Vestea ȘOC a dimineții în România: A MURIT... Un talent uriaș! Rămas bun!
Cum îți dai seama că ai viermi intestinali. 20 de semne ale paraziților în organism
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi...
Unul dintre cele mari secrete ale McDonald's s-a aflat. Cum au reuşit doi tineri să...
Inchide