Diana Popescu
23.04.2012
Știri

Președintele, făcut academician. Cum a devenit Băsescu coleg cu Iliescu și Cristoiu. „Sunt mândru că suntem colegi”, spune Cristoiu. Iliescu: „Așa a fost primit și Ceaușescu”

Președintele, făcut academician. Cum a devenit Băsescu coleg cu Iliescu și Cristoiu. „Sunt mândru că suntem colegi”, spune Cristoiu. Iliescu: „Așa a fost primit și Ceaușescu”
Aflat într-o vizită oficială în Țara Soarelui Răsare, președintele Traian Băsescu a primit, ieri, o veste bună de la București: a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR).

Aflat într-o vizită oficială în Țara Soarelui Răsare,președintele Traian Băsescu a primit, ieri, o veste bună de laBucurești: a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor deȘtiință din România (AOSR). Din explicațiile membrilor Academiei areieșit că șeful statului a fost răsplătit pentru prestația caprimar al Capitalei. Propunerea i-a aparținut președintelui AOSRVasile Cândea.

Vicepreședintele Ion Basgan a precizat, pentru Mediafax, căBăsescu a sprijinit instituția în mai multe domenii, pe vremea cândera edil-șef al Capitalei. „Propunerea a fost făcută ca urmare asprijinului acordat de șeful statului activității AOSR, inclusiv înceea ce privește sediul acestei instituții”, a spus, pentru Newsin,deputatul PD-L Valeriu Tabără, și el membru AOSR – secția Științeagricole, silvice și medicină veterinară.

Potrivit lui Tabără, titlul de membru de onoare dobândit deBăsescu nu este aferent unei secții dintre cele 13 ale AOSR.Academia Oamenilor de Știință din România este continuatorul șiunicul legatar al Academiei de Științe din România (1936 – 1948) șial Asociației Oamenilor de Știință din România, înființată în1956.

Printre academicieni se mai află Ion Iliescu, EcaterinaAndronescu, Anghel Stanciu, biologul Gheorghe Mencinicopschi,fizicianul Mircea Radulian, Dumitru Prunariu, prof. dr. IrinelPopescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, prof. dr. Alexandru Ciureași Ion Cristoiu.

Iliescu: „Academician precum Ceaușeștii”. Cristoiu:”Sunt mândru că suntem colegi”

Fostul președinte Ion Iliescu nu știe cum a ajuns Băsescu pestenoapte academician. „Nu știu care este fundamentul științific alacestei… Așa a fost primit și Ceaușescu, și Elena Ceaușescu înAcademie, deci eu pot să mă jenez că sunt membru într-o asemeneaAcademie”, a spus Iliescu, pentru Mediafax.

Pentru Ion Cristoiu este o onoare să fie coleg cu șefulstatului. Mai mult, el recunoaște că a fost acela care a aruncat pepiață informația. „Eu am provocat acest «subiect al zilei», ammirosit că va fi o știre. Noroc cu el, că altfel nu scria despreședință nici revista Academiei”, a declarat Cristoiu pentruGândul. Eljustifică noul titlu al lui Băsescu prin motivația oficialăfolosită de președintele instituției: Traian Băsescu a ajutatAcademia ca primar și ca președinte. „N-a spus că a contribuit laștiința românească”, a ținut să precizeze Cristoiu.

El se declară încântat de faptul că Băsescu este membru deonoare al Academiei Oamenilor de Știință: „Și eu am aceastăcalitate, sunt mândru că suntem colegi”. Totuși, nu-și asumă șirolul de susținător al președintelui: „Nu-l susțin, doar că nu-lcritic. Nu face nimic ca să merite criticile mele. Eu nu contribuila cultul personalității negativ. N-am de ce, văd că stă cuminte.Nici nu știu ce-i cu el”.

Inchide