România amână ratificarea ACTA până la o decizie a Curții Europene de Justiție

Redactor:
Politic
România amână ratificarea ACTA până la o decizie a Curții Europene de Justiție
România tocmai a anunțat că...

România va amâna procesul de ratificare a acordului ACTA până când Curtea Europeană de Justiție se va pronunța pe acest subiect, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

El a precizat că subiectul a fost discutat în ședința de joi a Guvernului.

„Astăzi a fost o decizie la nivelul Cabinetului: în urma unor discuții cu miniștrii responsabili pe problema ACTA. S-a ținut cont de evoluțiile internaționale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, iar Comisia Europeană s-a adresat Curții de Justiție pentru o evaluare a acordului. Ținând cont de toate aceste elemente, s-a stabilit ca ratificarea să fie amânată până când vom avea un răspuns al Curții de Justiție și abia apoi se va lua o decizie în acest sens în privința acordului ACTA în ceea ce privește România”, a spus Suciu.

Comisia Europeană va apela la Curtea de Justiție a UE, cea mai înaltă instanță europeană, pentru a determina dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Mai multe state europene contestă acordul și au blocat ratificarea lui până la clarificarea situației.

Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic și Elveția, ACTA are rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente și piese auto la pirateria pe internet.

ACTA a fost ținta unor proteste masive de stradă în mai multe state europene și în alte părți ale lumii din cauza prevederilor privind pirateria pe internet. Contestatarii ACTA susțin că formulările vagi din tratat pot conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți precum libertatea de expresie, dreptul la viață privată sau libera circulație a ideilor.

 

Transfer ISTORIC la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă şi îşi vinde starul la...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice...
Era pe plajă, la mare, când A DISPĂRUT fără urmă. Au găsit-o peste 18 zile...
Pisica lui Cristiano Ronaldo a fost călcată de o mașină și celebrul milionar a trimis-o...
Schimbare URIAŞĂ în cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Cine ar fi ucis-o, de fapt
FOTO Căţelul „minune” din Oklahoma, născut cu două cozi şi şase picioare: „Un miracol numit...
BANCUL ZILEI – Propuneri indecente…din partea soțului
Cinci români au câștigat sume uriașe după ce și-au pus soțiile să facă sex pe...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
A fost sărac toată viața fără să știe că avea așa ceva în curte. Peste...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat.Toţi bărbaţii ar...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
Se schimbă regulile dacă ai nevoie de aceste documente. Anunțul momentului pentru toți românii
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
×
Inchide