Ștefan Popescu, politolog: Davos 2026, sub semnul lui Trump: Europa se adaptează, România rămâne pe margine
Ediția din acest an a Forumului de la Davos a fost dominată fără echivoc de criza relației transatlantice, rezultat direct al redefinirii priorităților strategice ale administrației Trump II. Elementele de suprafață — tonalitatea discursului președintelui american, forma intervenției premierului canadian Carney sau chiar detalii simbolice precum apariția cu ochelari de soare a președintelui francez Emmanuel Macron — au fost intens exploatate mediatic. Ele nu trebuie însă să distragă atenția de la dinamica profundă a reuniunii. Dincolo de retorică, Davos 2026 a produs rezultate politice semnificative.
În pofida decalajului structural dintre discurs și decizie, Europa pare să intre, lent dar sigur, într-o fază de acceptare a noii realități strategice, adaptându-se obiectivelor formulate la Washington. „Înțelegerea” negociată cu președintele american, sub medierea lui Mark Rutte — personaj care a demonstrat o remarcabilă luciditate în asumarea rolului său — marchează debutul unui proces de negociere orientat în mod clar spre satisfacerea intereselor fundamentale ale Statelor Unite. Acest proces este însă însoțit de o dimensiune mai puțin rațională, legată de dorința președintelui Trump și a cercului său apropiat de a marca istoria, inclusiv prin obiectivul, simbolic și strategic deopotrivă, al exercitării suveranității asupra Groenlandei. Este relevant de subliniat că nici Copenhaga nu anticipează o ruptură reală față de Washington. Argumentele sunt multiple: achizițiile suplimentare de avioane F-35, care adâncesc dependența structurală față de complexul militar-industrial american; interdependența profundă dintre serviciile de informații militare daneze și cele americane, primele funcționând adesea ca subcontractori în operațiuni pe continentul european; în fine, absența unei poziții europene coerente și unitare.
Scena de la Davos a fost totodată martora lansării primei instituții internaționale majore plasate în afara arhitecturii create de Statele Unite după 1945: Consiliul Păcii. În vecinătatea României, trei actori regionali importanți — Ungaria, Bulgaria și Turcia — au devenit membri fondatori. Un diplomat bulgar a fost numit Înalt Reprezentant pentru Gaza, fapt ce indică, încă o dată, distanța semnificativă pe care România mai are de parcurs pentru a reintra într-un dialog politic de nivel înalt cu Washingtonul. Președintele Poloniei, invocând constrângeri procedurale interne, a participat la ceremonia de lansare, semnalând totuși sprijinul politic pentru inițiativă. Alți actori din vecinătatea extinsă, precum Azerbaidjanul, s-au alăturat noii organizații aflate sub tutela americană. Premierul Benjamin Netanyahu a confirmat că Israelul acceptă invitaţia de intra în organizaţie, renunţând la rezervele iniţiale legate de unele prezenţe statale.
De menționat este și întrevederea bilaterală Trump–Zelenski, precum și tonul de dezamăgire al președintelui ucrainean privind nivelul actual al sprijinului primit. Aceasta oferă o imagine elocventă a pierderii de centralitate a dosarului ucrainean, inclusiv în rândul actorilor majori ai așa-numitei Coaliții a Voinței.
Forumul de la Davos a coincis cu împlinirea unui an de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, context în care intervenția sa a avut un pronunțat caracter electoral, adresându-se direct publicului american, în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din toamnă.
În ceea ce privește România, reprezentarea modestă — deja semnalată în editorialul anterior — a fost dublată de o lipsă evidentă de coerență strategică. Delegația ministerială s-a remarcat prin întâlniri protocolare și prin asocierea simbolică cu guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care a utilizat Davosul pentru a se poziționa ca principal contracandidat al republicanilor. Această alegere trădează o neînțelegere profundă a transformărilor în curs din Statele Unite și a semnificației faptului că încă trei ani de administrație Trump pot produce mutații structurale la periferia spațiului euro-atlantic. Ea reflectă, în ultimă instanță, incapacitatea cronică de a depăși logica formală a participării și de a formula o viziune strategică proprie.
În concluzie, Forumul Economic Mondial din ianuarie 2026 a oferit o radiografie clară a reconfigurării ordinii internaționale — și, totodată, a evidențiat absența îngrijorătoare a României din marile jocuri geopolitice ale momentului.
AUTORUL RECOMANDĂ: