Patrick André de Hillerin: De ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale?

În țara în care Curtea Constituțională are nevoie de multiple ședințe, multiple amânări, expertize judiciare, imbolduri și presiuni publice pentru a lua o decizie legată de constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii pensiilor magistraților, aceeași Curte Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024, pe care tot ea le validase anterior. N-a avut nevoie, pentru a lua această decizie, de nici măcar o oră și n-a avut nevoie de expertize, pledoarii, dovezi. S-a bazat pe niște compuneri puerile ale câtorva servicii secrete românești, compuneri care au fost mai întâi secretizate și apoi făcute publice.

Compunerile respective nu conțineau dovezi, ci afirmații. Nici măcar acelea tranșante, ci ezitante, pline de „se pare că”, „seamănă cu” etc.

Nu poți, nici măcar în România, să dai nici măcar o amendă de circulație doar în baza unei afirmații de genul „se pare că automobilul cutare, cu nr. de înmatriculare cutare, ar fi depășit viteza maximă legală cu mai mulți sau mai puțini kilometri pe oră, aproximativ la ora cutare, cel mai probabil în ziua cutare, în timp ce automobilul era condus de persoana cutare sau de altă persoană”. Un asemenea proces-verbal de constatare ar fi motiv de demitere a agentului de poliție care l-ar întocmi. Poate chiar mai grav.

Nu poți să condamni un om pentru furt, crimă sau orice altă infracțiune fără să dovedești că persoana respectivă a comis infracțiunea respectivă. Nici măcar în România n-ar trebui să poți asta, deși în istoria recentă au mai existat cazuri.

Sunt multe exemple de lucruri care nu pot fi făcute, de principii care nu pot fi încălcate legal atunci când vine vorba despre un act de justiție sau de unul al unei înalte autorități a statului. Dar, anulând alegerile prezidențiale pe 6 decembrie 2024, CCR le-a făcut.

Președintele României, Excelența Sa Nicușor Daniel Dan, a anunțat, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din mai 2025, că va face public, la finalul lunii ianuarie 2026, raportul complet despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Apoi a spus că raportul cu pricina nu va conține și dovezile acuzațiilor care se vor aduce, pentru că este nevoie de 5-6 ani pentru a se strânge aceste dovezi. Pentru a se strânge, sau pentru a se fabrica?

Acum se zvonește că nici măcar în luna februarie nu vom vedea raportul domnului Dan, ci, poate, în martie. Desigur, tot fără dovezi.

Și, totuși, ce dovezi de fraudare a alegerilor, încălcare a legislației electorale și ingerințe ale unui actor statal străin ar trebui să aducă statul român pentru a fi convingător în aserțiunea sa că anularea alegerilor prezidențiale a fost una justificată?

În principiu, în acest moment, de fapt nu contează. Dovezile trebuiau prezentate în cadrul procesului de anulare a alegerilor, înainte de emiterea Hotărârii CCR nr. 32/06.12.2024. Pentru că nu poți lua decizii atât de grave, în lipsa unor dovezi. Lipsa dovezilor înseamnă, în acest caz, comiterea unui act arbitrar, chiar dacă fostul președinte al CCR l-a numit „act de justiție constituțională preventivă”. Dacă s-ar pune în aplicare acest concept inovator al lui Marian Enache, actele de justiție preventivă ar putea însemna că orice poate fi condamnat „preventiv”, fără a se dovedi că a comis vreo infracțiune, doar pentru a nu comite una.

S-a mai spus că acuzațiile de fraudare a alegerilor, a campaniei electorale și de ingerință a unui actor statal străin au fost făcute prin analogie cu lucruri care s-au întâmplat în alte țări. Dar nici în acele țări (de fapt despre Republica Moldova este vorba) acuzațiile respective nu au fost dovedite. Au fost pronunțate, s-au făcut afirmații, dar încă nu au apărut dovezile nici acolo și, în cele mai multe cazuri, nici măcar nu au început niște procese, în ciuda unor acuzații extrem de grave.

Aș vrea să văd cum dovedește, de exemplu, cineva următoarea afirmație a CCR, afirmație care apare în Hotărârea nr. 32/06.12.2024: „expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporțională a expunerii în media online a celorlalți candidați în procesul electoral”.
Adevărul este că așa ceva nu poate fi dovedit, pentru că este o afirmație de o imbecilitate uluitoare. CCR ne-a spus atunci că un candidat a folosit prea mult internet, lăsând prea puțin internet celorlalți. Ori asta nu are cum să se întâmple. Chiar dacă internetul, online-ul, nu este infinit, este, totuși, unul dintre lucrurile cele mai apropiate de infinit pe care le cunoaștem. Oricât internet ar fi folosit un candidat, oricare alt candidat putea să folosească cel puțin la fel de mult, ba chiar și mai mult.

Așadar, să ne întoarcem la dovezi și să vedem cam ce ar trebui să ne prezinte domnul președinte chiar și post factum, în încercarea de a justifica lovitura de stat constituțională din 6 decembrie 2024.

Dacă vorbim despre fraudarea votului, acuzație care a fost vehiculată legat de turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, atunci lucrurile sunt clare: trebuie aduse dovezi legate de voturile falsificate, procesele-verbale falsificate, dovezi legate de plăți făcute sau alte beneficii oferite pentru a se vota într-un anume fel, dovezi legate de constrângerea unor persoane de a vota într-un anume fel etc. Există și ne vor fi prezentate astfel de dovezi? Nu, pentru că, de fapt, nu s-au comis fraude în ziua votului, nu în favoarea acelui candidat și, orice fraude s-ar fi comis, au fost realmente minore, sancționabile, conform legii, cu amendă.

Dacă vorbim despre încălcarea prevederilor legii finanțării partidelor politice și a campaniei electorale, lucrurile ar trebui, din nou, să fie foarte simple și clare. Trebuie dovedit, în primul rând, că acel candidat care a determinat anularea alegerilor a făcut cheltuieli în timpul campaniei electorale. E important intervalul, căci orice plată și orice material electoral realizat înainte de ziua începerii campaniei electorale nu se înscriu în cheltuielile de campanie. Toate partidele și toți candidații au profitat de lacunele legislative voite și au desfășurat așa-zisa „precampanie electorală”. Este foarte important, de asemeni, să se dovedească faptul că materialele online incriminate în cazul lui Georgescu au fost postate în perioada campaniei electorale, de către el sau de către cineva ale cărui legături cu el pot fi dovedite.

Multe dintre materialele cu Georgescu (și nu numai) care s-au viralizat în perioada campaniei electorale au fost postate online anterior datei de 25 octombrie 2024, ora 0:00, momentul începerii campaniei electorale. Aceste materiale nu pot constitui dovezi în sprijinul afirmației că a fost încălcată legislația electorală. De aceea este important, atât în susținerile politicienilor cât și în eventuale rechizitorii ale procurorilor, ca fiecare material prezentat drept dovadă să conțină data și ora postării și, de asemeni, date legate de persoana care a postat respectivul material. Materialele postate, distribuite sau redistribuite de către alții nu pot fi puse în sarcina niciunui candidat. De aceea, revin, trebuie dovedit că postarea unui material electoral, distribuirea sa și plățile pentru distribuirea sa au fost făcute cu știința candidatului. Pentru a-l acuza pe Georgescu de lucrurile făcute de un terț (Bogdan Peșchir, de exemplu) trebuie dovedite legăturile dintre cei doi și, de asemeni, faptul că terțul a acționat la indicațiile sau instigarea candidatului.

Legea finanțării campaniilor electorale, de exemplu, interzice candidaților să-și producă materiale electorale în regie proprie. Respectiv, un candidat nu se poate filma singur pentru a se posta pe internet sau pentru a face un clip difuzabil la TV (în timpul campaniei). Dacă se dovedește că Georgescu a făcut așa ceva, este amendabil. Dar tot nu este o contravenție suficientă pentru a anula alegerile.

Cum Georgescu a declarat cheltuieli și venituri zero în campania electorală. Este relativ simplu de dovedit dacă a avut cheltuieli și, de asemeni, venituri destinate campaniei electorale. Dar pentru asta ar trebui ca cineva să muncească. E mai greu decât a lua decizii în baza unor compuneri.

În fine, implicarea unui actor statal străin în desfășurarea campaniei electorale din România poate fi dovedită la modul credibil doar prin indicarea rețelelor și a persoanelor care au acționat în numele actorului statal. De asemeni, trebuie indicat momentul efectuării unor plăți și modul în care au fost făcute aceste plăți. Traseele banilor, mai ales, trebuie să fie foarte clare: cine a plătit, pe cine, când, care a fost suma, în ce mod s-a efectuat plata.

Pretinsa manipulare a rețelelor sociale trebuie, de asemeni, dovedită. Trebuie arătat foarte clar, cum s-a făcut aceasta, cine a făcut-o și când. Trebuie, de asemeni, ca și respectivele rețele sociale precum și experți independenți  să confirme că respectiva manipulare a algoritmilor era posibilă în modul descris de către cei care fac acuzațiile.

Iată doar câteva dintre dovezile pe care președintele României și procurorii (dacă se ocupă vreun procuror de așa ceva) trebuie să le aducă atunci când se va vorbi, din nou, despre motivele anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Orice raport, oricât de frumos ar fi scris, care nu conține minim aceste dovezi  nu va face decât să confirme că pe 6 decembrie 2024 a avut loc o lovitură de stat, nu un act democratic, nici măcar un act de „justiție constituțională preventivă”.

Este, însă, interesant de văzut dacă beneficiarii loviturii de stat mai sunt interesați să-și dea măcar osteneala să mimeze niște aparențe democratice.

Pe măsură ce trece timpul și întârzie prezentarea dovezilor, acestea (dovezile) vor fi din ce în ce mai greu de strâns sau chiar de fabricat.

Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem în fiecare zi în care evenimentul din 6 decembrie 2024 nu va fi credibil explicat este „Pentru ce am acceptat să fie sacrificată democrația românească?”.
Dacă am făcut-o cu pretextul unui bine superior, este clar că acesta se lasă așteptat, că, de fapt, ne îndreptăm spre mai rău, nu spre mai bine. Dacă am făcut-o pentru niște oameni, pentru Dan, Bolojan, Ciolacu, Grindeanu, Fritz, Miruță etc., este și mai clar că nu meritau, pentru că niciun om politic nu merită să-i sacrifici democrația la picioare.

AUTORUL RECOMANDĂ: