Mai mulți bani de împrumutat, mai multe datorii de stat
În 1999, cu o săptămână înainte să înceapă bombardarea Serbiei de către NATO, ne aflam, mai mulți ziariști români ce însoțeam o discretă delegație românească și ea, la recepția hotelului Intercontinental din Belgrad, așteptând să ne cazăm. Pe lângă prețul per cameră afișat oficial, recepționera, cu un zâmbet răzbunător, ne-a comunicat că trebuie să plătim și o taxă suplimentară de 10 dolari/zi/persoană.
„Taxă turistică, taxă de stațiune?”, am întrebat noi, nedumeriți. „Nu, taxă de înarmare!”, ne-a răspuns recepționera cu un soi de mândrie. În definitiv, și noi contribuiam, prin dreptul de survol acordat avioanelor NATO, la bombardarea potențială a Serbiei, așa că ea, o sârboaică hotărâtă, se cam bucura de haiducia asta: să ia bani de la neprieteni pentru a-și înarma țara.
Cumva, regimul Miloșevici găsise o cale să-și finanțeze armata după prea mulți ani de fărâmițare și războaie. Cu siguranță, cei 2-300 de dolari pe care i-a obținut atunci de la noi nu au contribuit la celebra doborâre a avionului invizibil, dar măcar un Kalașnikov a pus în mâna unui soldat sârb.
România, în acest moment, nu percepe nici o taxă specială pentru cheltuielile militare. Sănătatea este finanțată în foarte mare măsură de contribuțiile cetățenilor, acel 10% din salariu, pensie mai mare de 3.000 de lei etc. Sistemul de pensii, de asemeni, este alimentat, în cea mai mare parte a sa, din contribuția de 25% din salariu a fiecărui angajat.
Construcția și întreținerea drumurilor este finanțată și din prețul rovinietei, taxe de pod, accize pe combustibili, alte taxe speciale. Pentru restul de bani pe care îi face guvernul, adică impozitul de 10% pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, TVA, profitul companiilor de stat etc., etc, se bat administrația publică centrală și locală, educația, armata, partidele finanțate de la buget, bisericile și foarte mulți alții, care nu au o taxă sau un impozit dedicat și trebuie să se hrănească din oala comună.
Atunci când fasolea cu mai mult sau puțin ciolan din oala comună se termină, guvernul trebuie să se împrumute.
Așa că este extrem de important să ne stabilim prioritățile și să știm pentru ce cheltuim mai întâi banii colectați la buget și pentru ce împrumutăm sau nu alți bani.
Oricât de ciudat ar părea, prioritatea numărul 1 a guvernului este plata dobânzilor la creditele contractate anterior. A dobânzilor și a ratelor. Numai dobânzile reprezintă, în 2025, 3,2% din PIB, respectiv aproape 10% din buget.
Apoi sunt ratele la credite, prioritate numărul 2. Dacă dobânzile sau ratele nu sunt achitate la timp, România nu mai primește alte împrumuturi. De-abia apoi vin: funcționarea statului (cheltuieli și salarii în zona publică), completarea sumelor necesare pentru plata pensiilor, completarea sumelor necesare pentru funcționarea sistemului de sănătate. Acestea 5 sunt prioritățile de top ale unui guvern, în special cel român.
Urmează siguranța internă, educația, infrastructura, siguranța externă și altele. Armata ține de siguranța externă. Într-un stat funcțional, pe timp de pace, investițiile în armată nu sunt niciodată prioritatea numărul 1.
Orice ar spune oricine, oricâte presiuni ar face Donald Trump, care vrea să umple lumea cu contracte de achiziție de armament american, să aloci 5% din PIB armatei în timp de pace, dacă 15% din buget, însemnă să transformi această cheltuială în prioritatea principală a României, deși în mod cert nu este.
Este greu de spus pentru ce împrumută România bani. Unii spun că împrumută pentru pensii și salarii. Dar dacă suntem de cord că plata acestora este prioritară, atunci nu împrumută pentru pensii și salarii, pentru că acestea sunt plătite și din taxele dedicate, dar și din oala comună. În mod cert nu împrumută bani pentru sănătate. Aceasta se hrănește din taxa specială și din oala comună.
Pentru educație, vă dați seama, România nu împrumută și n-ar fi de cord să împrumute un sfanț, deși există programe educaționale și de cercetare, unele fanteziste, pentru care banii folosiți provin din componente de împrumut a PNRR.
Dacă eliminăm cheltuielile esențiale și nu mai avem nimic nici măcar pe fundul oalei comune, trecem la împrumuturi.
Și este o certitudine că pentru armată împrumutăm. Pentru că nu există o taxă sau impozit special pentru armată, cum aveau sârbii lui Miloșevici taxa pe înarmare, pentru că oala comună se va fi golit de mult, armata se înarmează pe bază de împrumut 100%.
De fapt, o dovadă a acestui fapt este și împrumutul de 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE al UE, de care și Moșteanu, și Dan și Bolojan sunt foarte mândri.
Bun, ăsta este un împrumut, întins pe 30-40 de ni, cu dobândă mică, cu perioadă de grație de 10 ani.
Ce nu spun Dan, Bolojan și cel Moștean este, că, asumându-și să ajungă la cheltuieli pentru armată de 5% din PIB în fiecare an, România și-a asumat că se va împrumuta în fiecare an câte 17-18 miliarde de euro.
Nu o dată la 30 de ani, ci în fiecare an va împrumuta 17-18 miliarde de euro pentru a-i băga în achiziții de armament și alte cheltuieli militare. Suma care se va strânge, totalul pe care îl vom fi împrumutat pentru armată în 5-10-15 ani reprezintă niște numere amețitoare, respectiv 90 – 180 – 270 de miliarde de euro. Vom împrumuta acești bani pentru ce? Câte tancuri, câte avioane, câte fregate putem cumpăra și ce vom face cu ele? Dotăm fiecare gospodărie cu câte o rachetă Patriot?
270 de miliarde euro împrumutați și cheltuiți pentru înarmare în 15 ani ar fi un munte de bani, aruncați pur și simplu pe fereastră. Grecia a cheltuit, timp de 30 de ani, sume enorme pentru niște arme de care nu avea nevoie, până când a ajuns la datorii de 400 de miliarde de euro. În 30 de ani. Noi, în 30 de ani, vom datora 540 de miliarde numai din achizițiile de tănculețe perimate, de rachetuțe expirate, strategii ruginite și altele asemeni.
De ce facem asta? De ce împrumutăm în sunet de fanfară, cu entuziasm, atâția bani pentru a ne pregăti să ucidem și să fim uciși în timp ce trăim într-o sărăcie din ce în ce mai accentuată?
Toți semidocții care vor să justifice aruncarea banilor pe fereastră o dau pe latină: „Si vis pace, para bellum!” (Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război).
Pe de altă parte, Maria Montessori, care și-a dedicat viața educării celorlalți, mai ales a copiilor, spunea că „Educația este cea mai bună investiție pentru pace!”
Tind să îi dau dreptate ei. Cei care au investit în educație, chiar și la nervi, chiar și când le-a mai sărit țandăra, n-au putut decât să-și dea niște cărți în căpățâni.
În schimb, idioții care au dat banii doar pe pușcoace și lecții de tir au sfârșit, în cele din urmă, în bălți de sânge. Eram tentat să spun „cu creierii făcuți praf”, dar, să fim cinstiți, care creieri?
AUTORUL RECOMANDĂ: