Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: Coșmarul numit PNRR s-a încheiat. A lăsat în urmă mai multe legi catastrofale

Ion Cristoiu: Coșmarul numit PNRR s-a încheiat. A lăsat în urmă mai multe legi catastrofale

„În jurnalul meu video de aseară, am anunțat că pe 31 august, la ora 24, deci în noaptea de 31 august-1 septembrie, la mizeul nopții, când bate ceasul, ar trebui să destupăm, să deschidem sticlele de șampanie, deoarece s-a încheiat un nou coșmar post-decembrist: PNRR”, și-a început publicistul Ion Cristoiu cel mai nou jurnal video.

„Anul trecut, după primul tur al prezidențialelor, am implorat autoritățile, sistemul, să-l proclame cât mai repede pe Nicușor Dan președinte, era limpede că el era alesul, pentru că eu, cel puțin, ajunsesem la limita răbdării cu atmosfera aceea de pericol pe care l-ar reprezenta victoria lui George Simion. Trăisem în anul 2000 același scenariu, aceeași atmosferă, când în bătălia din turul II dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, filme cu legionari, pericol, ONG-uri, personalități, Doina Cornea, tefeliștii de atunci, care sunt tefeliștii de acum, dar mai bătrâni și mai burtoși și ele mai plinuțe și puțin mai în vârstă. Această atmosferă pe care o știam, această diversiune se repeta în cazul celui de-al doilea tur dintre olimpicul, europeanul, modernul, salvatorul democrației, Nicușor Dan, și George Simion, monstrul, cel care voia să ne scoată din Uniune, care voia să nu mai avem nici blugi, nici banane, nici pantofi, șosete, nici călcâie.

Același lucru l-am zis, acum vreo săptămână, în plină atmosferă PNRR-istă. Legi pentru PNRR, câți bani luăm de la PNRR, cât pierdem, legi votate în viteză, întâlniri la Cotroceni, jaloanele PNRR, ce se va întâmpla dacă nu se primesc banii, promulgă sau nu legile Nicușor Dan? Și, mai e o zi și trece această atmosferă, că se încheie și PNRR. Lasă în urmă o vârtelniță de vorbe, o moară de vânt, vorbe, clișee, lozinci, declarații, și, mare lucru în economia României, dar lasă, mai ales, niște legi care sunt toate pline de bombe neexplodate. În momentul în care aceste legi votate pe repede-înainte vor intra în aplicare, țara o să ia foc. Ne vom da cu pumnii în cap că pentru câteva miliarde pe care le luăm acum vom pierde sute de miliarde.

Această atmosferă PNRR-istă a început pe 21 iulie 2020, când Klaus Iohannis, întors de la Consiliul European, ne-a anunțat că urmarea bătăliei lui de 4 zile și 4 nopți, România va lua 80 de miliarde. Era Ludovic Orban premier. Și au început: manifestări, după asta, 80 de miliarde au devenit vreo 60, ca în final să fie vreo 30. A început epopeea redactării proiectului nostru și un an de zile a durat. După ce, cu chiu cu vai, în septembrie 2021 l-au uitat planul, și-au amintit abia în mai 2026, și așa s-a născut această atmosferă de pe repede-înainte. Slavă Domnului că s-a încheiat, ce nenorocire că a lăsat în urmă acele legi, care sunt toate bombe întârziate”, mai spune scriitorul.

Comentarii 4
  • Ioan Petru Culianu

    Tocmai s-a finalizat, printre altele, prin PNRR Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară și această fosilă comunistoidă senilă ne spune că PNRR a fost un coșmar?

    • /d.c. The Hunter

      Adevar si legenda despre PNRR

      Luni, 31 august 2026, ora 12 noaptea, s-a incehiat ”epopea” absortiei fondurilor prevazute in Planul Național de Redresare și Reziliență, un document strategic prin care fiecare stat membru al Uniunii Europene, inclusiv România, stabilește un pachet de reforme și investiții majore pentru a ieși din criză și a se dezvolta, totul cu granturi si imprumuturi cu dobanzi mici aprobate de Bruxelles.
      Totul a inceput cu o declaratioe festivista si fanfaronarda a fostului prezedinte Klaus Iohannis, care ii informa pe romani ca in urma negocierilor de la CE, el si inteligenta lui sclipitare a obtinut pentru Romania nu mai putin de 80 de miliarde de euro!!
      Ceea ce a uitata sa spuna excrocul liberal, e ca cele 80 de miliarde de euro trebuiau sa insemne in final totalul fondurilor europene in anii 2021–2027, adica nu numai PNRR, ci si alte programe.

      Deschideti bine ochii si cititi cu atentie ce urmeaza!
      PNRR-ul real al Romniei aprobat inca din 2021 a fost de 29,2 miliarde euro!
      După trei renegocieri (2023, 2025, 2026), valoarea finală a PNRR a scăzut la 20,1 miliarde de euro! Deci Romania, adica guvernul ei, a pierdut 9 miliarde de euro doar din..renegocieri!!! Asta ca sa vedeti cat de priceputi si ..competenti au fost gunoaiele care ne-au condus in ultimii 6 ani!!!
      Si acum ..cireasa de pe tort: din acești 20,1 miliarde, România a reușit să absoarbă doar aprox. 13 miliarde!!!
      Va dati seama cat de tembeli sunt fanfaronii pe care i-ati lasat sa va guverneze in ultimii 6 ani?
      Va dati seama ce prejudicii uriase au produs țării si calitatii vietii populatiei, aceste gunoaie politice?

      Ce salt calitativ si de bunastare urias ar fi trebuit sa cunoasca Romania, daca in loc de gunoaiele corupte si incompetente care au guvernat in ultimii 6 ani, am fi avut niste guvernati ca Portugalia (a absorbit aprox. 95% din PNRR), sau Spania (a absorbit aproape 90%. din PNRR)..?
      Dar chiar si asa! Guvernantii romani, de prosti si corupti ce sunt, au incasat numai 13 miliarde de euro! Ok! Doar ca, aveau obligatia sa foloseasc banii astia pentru a pune in aplicare un pachet de reforme și investiții majore cu scopulde a scoate Comania din criza, de a o dezvolta!
      Vi se pare ca guvernatii Romanei din ultimii 6 ani au facut asta?
      NU, fratilor! Nici macar un singur euro din cele 13 miliarde de euro primite de la Bruxelles prin PNRR, ca sa nu mai vorbim de celelalte 30 de miliarde de euro impumutate de la bancile comerciale in ultimii 6 ani, nu se regaseste in dezvoltarea economiei nationale (care e in recesiune prelungita) si nici in cresterea calitatii vietii romanilor.
      Din contra, peste 199.000 de firme romanesti si-au incetat activitatea doar in anul 2025 si in primele 8 luni ale acestui an (cifre de la Oficiul Național al Registrului Comerțului), iar nivelul de trai al populatie s-a prabusit, pentru ca veniturile roamnailor au fost supra-impzitate si supra-taxate, preturile la energie si alimentele de baza s-au dublat aproape, ajungand cele mai mari din Europa, iar inflatia a explodat si e cea mai mare din Europa!

      Fratilor, desi gunoaiele care au guvernat in ultimii 6 ani au avut pe mână peste aproape 68 de miliarde de euro (din bănci comerciale, PNRR, celelalte fonduri europene), jumate din copiii Roamnei se duc la culcare flamanzi!
      Intelegeti ce jigodii putred de corupte, anti-nationale si anti-romanesti au condus tara si inca o conduc?
      Propagandistii PNL si USR se intrec in a manca rahat cu polonicul, punand exclusiv in cîrca pesedistilor dezastrul fiscal si financiar in care a ajuns Romania.
      Insa cifrele OFICIALE nu mint, iar acestea arata clar ca in ultimii 6 ani PNL a manageriat politica fiscal-bugetară a României timp de mai mult de 1444 zile (aprox 65,9% din timp) iar PSD numai 567 zile (25,9% din timp), restul de zile apartinad UDMR-lui si USR-lui (circa 8,2% din timp).
      Deci gunoaile PNL sunt de departe principalii vinovati atat pentru criza fiscal-financiara in care se afla acum tara, cat si pentru indatorarea ei excesiva, dar si pentru pauperizarea populatiei!
      Ba mai mult, singura perioada in care deficitul cash a scazut(de la 6,7% din PIB, la 5,7%), a fost cea in care Min. de Finante a fost condus de un pesedist (Andrei Câciu, de la 25 nov. 2021 pana la ”rotativa” din 13 iun.2023), pentru ca imediat dupa el sa vina iar un ministru de Finante de la PNL, sub care deficitul cash a explodat ajungand la finalul lui 2024 la 8,7% din PIB!
      Ministri de finante din ultimii 6 ani:
      Florin Cîțu – PNL, 4 decembrie 2019 – 23 decembrie 2021
      Alexandru Naza – PNL, 23 decembrie 2020 – 8 iulie 2021
      Dan Vîlceanu – PNL, 8 iulie 2021 – 25 noiembrie 2021
      Adrian Câciu – PSD, 25 noiembrie 2021 – 15 iunie 2023
      Marcel Bolo – PNL, 15 iunie 2023 – 12 iunie 2024 (interimar, apoi titular)
      Tánczos Barna – UDMR, 12 iunie 2024 – 1 februarie 2025
      Alexandru Nazare – PNL, 1 februarie 2025 – prezent
      In plus, guvernele din ultimii 6 ani au fost conduse de 4 prim-ministri de la PNL(Ludovic Orban, Fl. Cîțu, N. Ciuca si Ilie Bolojan), si doar unul singur de la PSD (Ciolacu).In aceeasi perioada dezastruoasa am avut ca presedinti de tara un zevzec de la PNL(Iohannis), si un userist cu multiple retarduri (Nicusor Dan), ales presedinte tot cu sprijinul PNL.
      Asa ca, doar imbecilii patologici mai pot pune botul la tembela diversiune propagandistica penelisto-userista, cu..”mostenirea pesedista”:))

      • aceasta mumie comunista ramasa sa bantuie din perioada Iliesciana nu spune nimic de spitalele modernizate din PNNR, (alea cate au fost facute din fondurile pe care tovarasii sai din PSD-ei n-au putut sa le mai fure) – si nici matale nu suflii nici un cuvintel de autostrazile care s-au facut tot din PNRR – e prima data dupa revolutie cand avem mai mult de 500 de km de drumuri modernizate.

        • /d.c. The Hunter

          Pt G Daniel

          o garamada te troli bolojenisto-useristi mancati rahat despre PNRR, dar habar n-aveti despre ce e vorba.
          Sumele absorbite de romania din PNRR nu sunt..cadouri gratuie! Sunt bani pe care UE ii imprumuta Romanaiei mult mai ieftin decat ar face-o bancile comerciale!
          Acesti bani, care vot trebui returnati, trebuiau folositi exclusiv pentru reforme ce ar fi trebuit sa scoata Romania din criza, sa o dezvolte economic si, ca efect, sa creasca nivelul calitatii vietii cetateanului roman! Ti se pare ca Bolojan si celelalte gunoaie penelist-userite au facut asta? Dar de unde..! Au alungat pana si investitorii cu sforariile si ”masurile” lor pompieristico-tembele!
          Ultimul raport al BNR, spune clar si fara echivoc ca ”Investițiile străine s-au prăbușit sub guvernarea Bolojan. Au intrat de 6 ori mai puțini bani în economie în primele 6 luni din 2026 decât în primele șase luni din 2025, când premier era Marcel Ciolacu”.
          ”Investitorii străini sunt alungați de mersul economiei din România și de politicile guvernului Bolojan. Datele de la Banca Națională a României (BNR) arată fără echivoc: investițiile străine directe din România (ISD) au însumat numai 669 mil. euro în perioada ianuarie-iunie 2026. Spre comparație, în aceeași perioadă din 2025, când guvernul era condus de Marcel Ciolacu, investitorii străini au infuzat 3,7 miliarde de euro în România, de șase ori mai mult(…)Astfel, în numai un an, România a pierdut peste 3 miliarde de euro din fluxul de investiții străine directe aferent primelor șase luni. Procentual, vorbim despre o cădere de aproximativ 82%.”
          Mai pupati-l in dos pe Bolojan!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, cerere ȘOCANTĂ! 20 de militari români, trimiși în Franța și Marea Britanie pentru Ucraina
Digi24
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluş de la Clejani, mort acum câteva zile. Jandarmii și trupele SAS, la fața locului
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
Judecătorii CCR numiți de PSD ar pregăti o procedură pentru înlăturarea Siminei Tănăsescu de la șefia Curții
Mediafax
EXCLUSIV. Iarna care vine pune România la încercare! Cristian Bușoi explică cât de grea va fi
Click
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Ce probleme de sănătate avea Lucia: „Ne-a părăsit mult prea devreme”
Digi24
Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia Regală
Cancan.ro
Prințul Marco a scos artileria grea și îl atacă pe Speak: 'Să vorbim despre suma pe care ai primit-o și...
Ce se întâmplă doctore
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Descopera.ro
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Descopera.ro
Ce este fumul secundar și de ce este mai periculos decât fumul inhalat de fumători?
Mediafax Italia
Plajele de nisip care AU APĂRUT peste noapte! Localnicii nu mai știu ce să creadă!
Mediafax Spania
Unde este mai ușor să te angajezi în 2026? Ghidul pieței muncii și domeniile „Zonă Verde”