ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Cum a reușit să intre Flutur în Senat de pe locul doi

Publicat: 10 12. 2012, 11:37
Actualizat: 10 12. 2012, 11:37

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a câștigat de pe locul al doilea colegiul de senator care include municipiul Suceava, cu 42,67 la sută din voturi, în timp ce candidatul USL, medicul Tiberius Brădățan, a obținut 48,91 la sută, având nevoie de 700 de voturi pentru a închide colegiul.

Potrivit datelor oficiale finale centralizate de Biroul Electoral Județean Suceava, în colegiul de Senat 2, care include municipiul Suceava, medicul urgentist Tiberius Brădățan a obținut 34.313 de voturi, reprezentând 48,91 la sută din numărul celor care au votat, în timp ce Gheorghe Flutur a fost votat de 29.936 de suceveni (42,67 la sută).

Pentru a câștiga cu peste 50 la sută colegiul, Tiberius Brădățan mai avea nevoie de aproximativ 700 de voturi. Astfel, Gheorghe Flutur a câștigat de pe locul al doilea cel de-al treilea mandat de senator la Suceava.

Potrivit numărătorii paralele a USL, celelalte trei colegii de Senat din județul Suceava au fost câștigate de candidații USL cu peste 50 la sută din voturi, caz în care Gheorghe Flutur câștigă colegiul în care a candidat.

Ceilalți trei senatori de Suceava sunt, în urma alegerilor de duminică, președintele executiv al organizației județene PSD, Ovidiu Donțu, vicepreședintele PSD Suceava, Neculai Bereanu și prim-vicepreședintele PC Suceava, Mihai Neagu. Toți trei sunt la primul mandat de paralamentar.

În colegiile pentru Camera Deputaților, USL a câștigat nouă din cele zece colegii uninominale, într-un singur colegiu candidatul ARD, deputatul PDL Ioan Bălan, obținând 43, 48 la sută din voturi, în timp ce candidatul USL, președintele PC Suceava, Paul Rusu, a obținut 41,75 la sută.

REZULTATE OFICIALE BEC ALEGERI PARLAMENTARE 2012