Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi: Premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD, până în prezent
Liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat până în prezent o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD.
El a mai precizat că decizia privind susţinerea unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului, iar situaţia critică în care se află România „lasă o marjă de manevră mai mică”, pentru că „în război se fac cabinete de război”.
„Decizia se susţinere a unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului şi discuţia aceea va fi în forurile statutare, că va fi mâine, că va fi luni, că va fi marţi, în funcţie de calendarul propus de premierul desemnat. Până la urmă, dacă prim-ministrul desemnat îşi găseşte majoritate la USR, USR care susţinea în urmă cu câteva zile că un Guvern minoritar condus de Dacian Cioloş ar fi o soluţie, poate ajung la concluzia că un Guvern minoritar cu domnul Ciucă prim-ministru poate fi o soluţie şi asta. Dacă domnul Cioloş putea fi minoritar, de ce nu ar fi şi altcineva. S-ar putea să nu fie nevoie de discuţia cu noi cei de la PSD”, a afirmat Simonis, la sediul PSD, citat de Agerpres.
Întrebat despre eventuale semnale venite de la reprezentanţii PSD din teritoriu privind susţinerea unui Guvern minoritar, Simonis a infirmat acest lucru.
„Nu au fost semnale, pentru că nu a existat o discuţie cu Nicolae Ciucă, nu există semnale în sensul acesta şi nu putem decide fără să avem această invitaţie, fără să avem ceva ce să decidem”, a spus el.
Potrivit liderului deputaţilor PSD, este posibil să aibă loc consultări între PNL şi USR, însă nu are o informaţie în acest sens.
„În acest moment, e posibil să fie consultări între PNL şi USR, între cei care au format coaliţia de guvernare până acum câteva zile şi, dacă Dacian Cioloş a propus miercuri în Parlament un Guvern minoritar, mi-e greu să înţeleg cum ar putea să nu voteze un Guvern minoritar în Parlament, pentru că spuneau că un Guvern minoritar este soluţia pentru România”, a afirmat Alfred Simonis.
Politicianul social-democrat a mai spus că, având în vedere situaţia critică din ţară, este nevoie de un armistiţiu în clasa politică.
„România se află într-o situaţie critică în acest moment, din păcate situaţia în care ne-au adus cei de la PNL şi cei de la USR, iar cei de la USR conducând Ministerul Sănătăţii în ultimul an de zile, ne lasă o marjă de manevră mai mică decât ne-am fi dorit, pentru că suntem în război, iar în război se fac cabinete de război. Cred că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că este nevoie de un armistiţiu pentru o perioadă scurtă de timp pentru a gestiona situaţia dezastruoasă, critică, tragică din spitalele din România şi după aceea putem să ne întoarcem la bătăliile obişnuite între decidenţii politici. Cred că aceasta este strategia, direcţia politică în care să meargă întreaga clasă politică şi aici vorbesc şi de USR şi de PNL şi de toată lumea – armistiţiu până când gestionăm situaţia din spitale pentru că oamenii mor în fiecare zi, mor în România mai mulţi oameni decât în toată Europa la un loc şi acest lucru nu poate să ne lase impasibili”, a explicat deputatul PSD.
Întrebat dacă sprijinul PSD pentru Guvern va depinde de programul propus sau sunt şi alte condiţii, Simonis a spus că așteaptă un semn de negociere.
„Să vedem, să ajungem la solicitarea unui sprijin, până în acest moment nu ne-a fost solicitat niciun fel de sprijin”, a spus Simonis.
Vă recomandăm și:
- Premierul desemnat Nicolae Ciucă: Chem toți actorii politici responsabili să susțină formarea guvernului
- Klaus Iohannis, despre cei care spun că el l-a propus premier pe Ciucă: „Nenumărați își exprimă opiniile și este drăguț. A fost propunerea PNL” | VIDEO
- VIDEO | Ludovic Orban: Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL. Eu nu votez Guvernul Ciucă
- VIDEO | Orban: Decizia de a-l propune pe Nicolae Ciucă a fost a lui Iohannis. PNL are o conducere fără coloană vertebrală, fără păreri, care primește dictatele
- Marcel Ciolacu anunţă că se întâlnește cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, pe care îl cheamă la sediul PSD