Antonescu, după ce Ponta s-a mutat în MApN: „Premierul și-a pierdut controlul. Cum își permite, dacă este în toate facultățile, să facă așa ceva? Nici Ceaușescu nu și-a permis”

Publicat: 15 04. 2014, 17:22
Actualizat: 29 07. 2014, 18:33

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marți că decizia lui Victor Ponta de a-și muta biroul de la Palatul Victoria la Ministerul Apărării reprezintă „un circ”, iar premierul „și-a pierdut controlul”.

„Asistăm la fenomene tulburătoare, domnul Victor Ponta și-a pierdut controlul, se refugiază cu birou cu tot de prim-ministru într-o unitate militară MApN, fapt fără precedent, să remarcăm că nici Nicolae Ceaușescu în fața unei revolte naționale nu s-a ascuns într-o unitate militară, a fugit cu un elicopter și sigur a ajuns tot într-o unitate militară. La mineriade Petre Roman nu a fugit cu biroul și secretara în altă parte. Cum își permite domnul Ponta dacă este în toate facultățile să facă așa ceva? Aici nu e vorba de tupeu, cred că domnul Ponta și-a pierdut controlul. Nu ne putem bate joc de instituțiile țării”, a spus Antonescu.

Liberalul a adăugat că este scandalos ce se întâmplă între premier și președintele țării și că aceștia au coborât discursul sub un „nivel acceptabil”.

„Este scandalos ca doi capi ai executivului să facă de râs această țară prin declarații cu un conținut și un ton care seamănă cu al unor căpătenii de bandă sau al lumii interlope”, a completat liderul PNL.

Potrivit acestuia, premierul trebuie să-i explice ce instituții folosește Traian Băsescu pentru a-i face înscenările.

„Se travestește președintele noaptea în Duicu și îi cere lucruri?”, l-a ironizat Antonescu pe Ponta.

„Nu e o chestiune de tupeu și nerușinare, ci și-a pierdut controlul, de frică de nervi, a avut multe supărări, nu mai are măsură. Cineva trebuie să facă ceva, ceilalți membri ai guvernului, membri ai PSD, președinții camerelor care ar putea să-l însoțească la un control să îi explice că nu ne putem bate joc de instituții fundamentale ale țării”, a adăugat Antonescu.

În final, președintele PNL i-a recomandat fostului său partener de guvernare să stea locului să aibă un comportament psihic și locativ stabil, deoarece nu s-a dat cu bomba peste Palatul Victoria și nici Băsescu nu intră deghizat în clădirea guvernului.