Antonescu: „Nu sunt de acord cu cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetățenii”

Publicat: 15 08. 2012, 19:44
Actualizat: 15 08. 2012, 19:52

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu este de acord cu afirmația premierului Victor Ponta, care îi ceruse lui Traian Băsescu să nu mai terorizeze cetățenii, el precizând că dacă cineva terorizează vreun cetățean, atunci ministrul Justiției trebuie să ia măsuri.

Antonescu a spus că a văzut o declarație a premierului, în care acesta îi cerea „cetățeanului” Traian Băsescu să nu mai terorizeze cetățenii.

Președintele interimar a spus că nu poate fi de acord, „cu toată părerea de rău”, cu afirmația premierului.

„Sper că este doar o vorbă de polemică politică și nu o vorbă de ministru al Justiției, pentru că, dacă cineva terorizează un cetățean al României, trebuie de îndată luate măsurile pentru ca el să fie împiedicat să o facă, iar dacă nu, și unii cetățeni ai României au probleme, atunci autoritățile statului, ministrul Justiției, de exemplu și nu domnul Traian Băsescu, sunt cei îndrituiți și obligați să ia măsuri”, a spus Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că anchetarea celor ce au votat la referendum este o „persecuție politică”, că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiției pentru această acțiune și îi cere lui Traian Băsescu să oprească această acțiune.

Premierul Victor Ponta a declarat corespondentului MEDIAFAX că o coabitare cu Traian Băsescu în cazul în care în urma deciziei Curții Constituționale acesta va reveni în funcția de președinte va putea exista mai ales însă în condițiile în care președintele suspendat, de data aceasta, după a doua suspendare, ar înțelege că trebuie să respecte Constituția României și atribuțiile lui constituționale.

„Eu am fost dispus și începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituțională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil și nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la președintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul și că va ieși la luptă împotriva mea și a Guvernului și a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat și nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, așa cum au fost guvernele Boc și Ungureanu și m-am pregătit și eu și ne-am pregătit cu toții de războiul care era inevitabil”, a spus Ponta.