Antonescu:Trebuie să existe acordul Parlamentului pe referendum; Altfel,vom avea în fiecare săptămână

Publicat: 10 06. 2013, 21:50
Actualizat: 29 09. 2018, 08:00
Președintele comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în cazul convocării referendumului național trebuie să existe o aprobare din partea Parlamentului, pentru că în caz contrar ar exista posibilitatea organizării săptămânal a unor consultări populare.

Președintele comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în cazul convocării referendumului național trebuie să existe o aprobare din partea Parlamentului, pentru că în caz contrar ar exista posibilitatea organizării săptămânal a unor consultări populare.

În ceea ce privește aprobarea convocării referendumurilor de către Parlament, Antonescu a susținut că acest lucru este justificat, întrucât altfel există posibilitatea unei interpretări „mai neserioase” a importanței problemei unei referendum.

„Așa ne-am putea pomeni în fiecare săptămână cu o inițiativă de referendum și atunci evident că Parlamentul, care este un reprezentant al cetățenilor, are a se pronunța asupra importanței problemei respective”, a mai explicat liderul PNL.

De asemenea, liderul PNL a susținut că proiectul de revizuire a Constituției nu va presupune o extindere a Legii fundamentale față de actuala formă.

„Nu avem de a face, cel puțin până în prezent, cu o complicare sau cu o extindere a textului constituțional. În linii mari, dimensiunile Constituției vor fi aceleași, au fost articole înlocuite sau, dacă sunt articole adăugate, volumul acestora nu este unul semnificativ, deci nu avem de a face cu pericolul unei Constituții foarte, foarte stufoase”, a mai declarat Antonescu.

Comisia de revizuire a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care referendumul național poate fi convocat și de 250.000 de cetățeni cu drept de vot, inițierea consultării trebuie însă aprobată de Parlament, iar pentru a fi validată trebuie să participe la vot minimum o treime din alegători.

Astfel, un prim amendament al PSD modifică actualul articolul 90 din Constituție, precizând: „Președintele României sau de cel puțin 250.000 de cetățeni cu drept de vot pot cere poporului să-și exprime voința, prin referendum, cu privire la probleme de interes național, cu excepția celor referitoare la revizuirea Constituției. Inițierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorității membrilor săi”.

Amendamentul a fost adoptat cu 16 voturi „pentru” și 6 voturi „împotrivă”.

De asemenea, un amendament complementar adoptat stipulează că „cetățenii care inițiază organizarea referendumului trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative”.

Mai mult, este introdusă în Constituție condiția valabilității unui referendum în funcție de prezența la urne a cel puțin o treime din alegători.

„Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”, prevede un alt amendament al PSD adoptat cu 16 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă”.

În urma dezbaterilor din cadrul Comisiei de revizuire, amendamentul inițial al PSD a fost reformulat, astfel încât a fost redus numărul minim al persoanelor care trebuie să se prezinte la urne pentru ca un referendum să fie declarat valabil, de la o treime la 30 la sută.

„Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”, este forma agreată în cele din urmă de majoritatea membrilor comisiei.