APELUL lui Traian Băsescu la adresa lui Vladimir Putin

Publicat: 28 04. 2014, 16:17

Capturarea celor opt membri ai misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de către separatiștii proruși din Slaviansk, Ucraina, „este un atac direct la eforturile internaționale de detensionare” a conflictului din această regiune „și un gest ilegal din partea unor forțe paramilitare ilegitime”, a criticat, luni, preșdintele Traian Băsescu, într-un comunicat de presă remis gândul. Mai mult, încercarea autorilor acestui act de a negocia eliberarea observatorilor OSCE, personal cu statut diplomatic, în schimbul punerii în libertate a „unor infractori deținuți de autoritățile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici și a acțiunilor unui grup terorist”. Și Polonia a condamnat, duminică seară, reținerea observatorilor drept o folosire de „metode teroriste inaccpetabile”.

„Domnul președinte Traian Băsescu consideră că orice acțiune de reținere ilegală, răpire, utilizare a civililor pașnici ca scuturi umane în operațiuni separatiste este în măsură să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni la adresa drepturilor omului”, a informat Președinția.

Traian Băsescu a mai transmis că România condamnă orice formă de separatism și încercare de utilizare a presiunilor de tip militar în scopuri politice.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, face apel la președintele Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, să condamne ferm acțiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk și să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcționare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei. De asemenea, separatismul militarizat ca argument pentru atingerea unor deziderate politice este sancționat penal în orice stat din lume care respectă normele și principiile dreptului internațional și care apără coexistența pașnică în Europa”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

12 persoane – opt străini și patru ucraineni – au fost capturate vineri de către separatiști, care i-au calificat duminică, într-o conferință de presă, drept „prizonieri de război”, potrivit liderului lor, Viaceslav Ponomarev, primar autoproclamat al orașului Slaviansk. Aceștia au informat că vor să îi predea pe ostatici în schimbul altor persoane deținute de autoritățile ucrainene. „În orașul nostru, care se află în stare de război, orice membru al unui personal militar care nu are permisiunea noastră este considerat prizonier de război”, a declarat Ponomarev. Informațiile nu sunt foarte clare în ceea ce îl privește pe șoferul microbuzului în care se aflau observatorii – nu se știe dacă el este inclus în cei 12 sau dacă este cel de-al 13-lea prizonier. Grupul străinilor este alcătuit din șapte ofițeri – trei germani, un polonez, un ceh, un danez și un suedez – și un traducător, iar suedezul, bolnav de diabet, a fost „eliberat” între timp.

 „Din informațiile deținute la acest moment, în incidentul menționat nu sunt implicați observatori OSCE trimiși din partea României”, a informat vineri Ministerul Afacerilor Externe, într-o precizare remisă gândul. MAE a adăugat că „urmărește cu cea mai mare atenție evoluția situației și se află în legătură permanentă cu Ambasada de la Kiev pe acest subiect, existând un contact direct, constant, cu membrii români ai misiunii de monitorizare a OSCE desfășurate în teren”. Totodată, ministerul condus de Titus Corlățean s-a declarat „profund îngrijorat de posibilitatea ca pe teritoriul Ucrainei suverane și independente, stat participant la OSCE, membri ai unei misiuni a organizației pan-europene să fie, sub orice formă, amenințați sau puși într-o situație de risc”.

Consiliul permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) se reunește, luni, la Viena, într-o sesiune extraordinară consacrată conflictului din Ucraina.