,,Aranjorul” Borza a SCHIMBAT candidații / După ce l-a propus pe Ostahie, ACUM îl susține pe Cîrstoiu

Publicat: 26 03. 2024, 20:53
Actualizat: 26 03. 2024, 21:19

Remus Borza, considerat eminența cenușie din PNL, cel care venise la Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, cu propunerea ca Dan Ostahie să fie candidat la primăria Capitalei, acum a declarat pentru GÂNDUL că este unul dintre cei care îl susțin pe medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD-PNL.

Remus Borza este nelipsit de la cele mai importante ședințe de partid ale PNL. Marți seara, el a ieșit umăr la umăr de la ședința Biroului Politic Național cu președintele Nicolae Ciucă.

L-am întrebat și noi în ce calitate participă la ședințele liberalilor, iar Remus Borza, cel care face negocierile în PNL, ne-a răspuns că este membru în Bex și în BPN.

Întrebat ce părere are despre medicul Cătălin Cîrstoiu, Borza ne-a răspuns:

O părere foarte bună!

Acesta a mai spus că este convins că medicul are șanse la primăria Capitalei și că l-a indicat la rândul său, ca fiind un potențial candidat. GÂNDUL a scris în urmă cu o lună despre aranjamentele lui Remus Borza cu Dan Ostahie.

 

CITEȘTE ȘI:

Liderii PNL se retrag în ședință, după coaliție / „Aranjorul” Remus Borza a ajuns primul la sediul central al partidului