Avertismentul lui Grindeanu pentru miniștri. „Sunt convins că și dl. Dragnea monitorizează”

Publicat: 25 04. 2017, 11:04

„Eu îi monitorizez pe toți miniștrii și nu sunt singurul, sunt convins. Inclusiv domnul președinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar Guvernul, ci și celelalte instituții. Datoria mea este să monitorizez toți miniștrii, toți membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale, sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm și pe care trebui să le facem într-un mod cât se poate de clar și de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care țin de chimie personală. Monitorizez ca și prim-ministru fiecare membru al echipei pe care o conduc. Remanierile nu le facem la televizor. Analizăm, tragem linie, discutăm cu președintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca și prim-ministru vizavi de modul în care membrii echipei guvernamentale și-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am și o discutăm așa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte împreună cu președintele partidului și în coaliția care susține acest Guvern”, a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3.

Întrebat fiind dacă este mul mulțumit de toți miniștrii, premierul a afirmat că este mulțumit „de mare parte”.

Premierul a fost întrebat și dacă întrebat a vorbit cu Liviu Dragnea despre nemulțumirile pe care acesta le are: „Eu vorbesc cu domnul președinte Liviu Dragnea de foarte multe ori pe zi, contrar a ceea ce se încearcă a se spune din interior și din exterior. Suntem doi oameni politici extrem de responsabili care ne înțelegem fiecare dintre noi rolul pe care îl avem și unde suntem fiecare dintre noi și care ne dorim un singur lucru: ca tot ceea ce noi am spus și cu ceea ce ne-am angajat să facem, să facem”.