Barna, despre moțiunea de cenzură: Vom susține orice Guvern fără PSD în perioada până la anticipate

Publicat: 28 08. 2019, 15:38

Liderul USR Dan Barna a afirmat că partidul va ajuta la strângerea semnăturilor necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură inițiate de PNL: „Am avut deja discuții în această direcție. Încercăm să strângem cât mai multe semnături, pentru a putea fi cât mai aproape de cifra necesară, de acele 233 de semnături”.

Barna a spus că susține organizarea alegerilor anticipate iar în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, USR va susține orice Guvern care nu include PSD.

„Suntem consecvenți în mesajul nostru, alegerile anticipate sunt soluția morală, etică și corectă pentru a putea guverna. Vom susține, însă, parlamentar, orice Guvern fără PSD, care va acoperi această perioadă interimară până când vor putea fi organizate aceste alegeri anticipate. Acestea ar putea fi organizate, eventual, deodată cu alegerile locale”, a afirmat deputatul USR.

Președintele PNL Ludovic Orban, a declarat luni că partidul său a luat decizia depunerii unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului și că procedurile au fost demarate. Orban a anunțat că a mandatat liderii gurpurilor parlamentare, în acest demers, și că liberalii așteaptă momentul oportun, strângerea semnăturilor, pentru depunerea moțiunii.