Barna vrea declanșarea unui referendum intern pentru poziționarea USR ca partid de centru-dreapta / Goțiu: Se vrea distragerea atenției de la problemele USR

Publicat: 17 12. 2019, 15:24

Goțiu, despre referendumul anunțat de Barna: Se vrea distragerea atenției de la problemele USR

Senatorul Mihai Goțiu a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că prin declanșarea unui referendum intern pentru poziționarea USR ca partid de centru-dreapta, Dan Barna vrea, de fapt, să distragă atenția de la probleme din partid, respectiv excluderile „abuzive”.

„Din punctul meu de vedere e o încercare de distragere a atenției de la problemele legate de excluderile abuzive, dar și o confirmare că epurările începute au și substrat ideologic. Eu am intrat într-un partid deschis, care a candidat la alegerile din 2016 cu un program umbrelă. Printre altele, un partid care își asuma și problematica de mediu, pe care, ulterior, am văzut-o, însă, minimalizată la anumite niveluri ale conducerii. O să lupt în continuare pentru a impune această prioritate (alături de altele) printre cele asumate expres și fără dubiu de către USR. Iar protecția mediului și lupta cu schimbările climatice e transideologică, din punctul meu de vedere”, a afirmat Mihai Goțiu, pentru MEDIAFAX.

Senatorul USR a adăugat că acest referendum poate afecta șansele USR la alegerile locale și speră că dacă referendumul nu va trece, Barna își va depune demisia.

„Dacă Dan Barna vrea să impună o ideologie prin referendum, aruncând partidul într-o dezbatere care ne poate afecta grav șansele pentru alegerile locale, sper să o facă și cu demisia pe masă, în caz că referendumul cade. De asemenea, mă gândesc serios dacă nu voi iniția și eu un refrendum pentru asumarea de către USR a problematicii de mediu ca prioritate majoră a partidului”, a argumentat el.

Oli Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizație pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care amintea că Dan Barna că a știut de semnături false la inițiativa „Fără Penali”.

 

Știre inițială

„Este pasul următor pentru pregătirea USR pentru guvernare (organizarea unui referendum intern – n.r) a fost o discuție deja veche de un an de zile, de poziționare, am propus la momentul acela, referendum pe acest subiect. În momentul în care eu am preluat conducerea partidului am zis că suntem pe drumul de la mișcare politică la partid și am asumat o direcție de centru-dreapta a organizației. Urmează două runde, în anul care urmează, runde de alegeri importante, în care mesajul trebuie să fie foarte limpede, foarte clar în ceea ce privește și alianța electorală, ceea ce propune și USR-PLUS și USR în aceste campanii și atunci, e necesară această poziționare și procedăm așa cum am reușit să luăm și marile decizii ale organizației, și chetiunea referendumului cu modificare Constituției, deciziile importante le luăm consultând toți membrii”, a declarat Dan Barna, pentru MEDIAFAX.

Liderul USR a subliniat că votul intern va începe în luna februarie.

„Acum, tocmai ce am deschis discuțiile în interiorul organizației, tocmai ca să fie timp suficient în luna decembrie, cât mai este, și luna ianuarie, să putem auzi punctele de vedere, să fie dezbaterile, lucru firesc și normal”, a explicat Barna.

Întrebat dacă există riscul ca membrii USR să părăsească partidul în urma unei poziționări categorice, Barna a spus că speră că nu.

„Eu sper să nu plece nimeni din partid. Miza este, însă, ca partidul să aibă o direcție foarte clară, prin care electoratul să înțeleagă care este direcția și foerta acestui partid”, a adăugat preșdintele USR.