Băsescu a promulgat legea certificatelor verzi. „Aștept cu nerăbdare ieftinirea prețurilor la energie”

Publicat: 13 03. 2014, 18:53
Actualizat: 09 06. 2014, 14:41

Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că a promulgat de aprobare a ordonanței privind certificatele verzi. „Aștept cu nerăbdare ieftinirea prețurilor la energie”, a spus șeful statului.

El a spus că înțelege că Guvernul își asumă responsabilitatea pe acest subiect.

De asemenea, Băsescu a adăugat că speră, după promulgare, ca sindicatele să nu mai aibă manifestații nici în fața Curții Constituționale, nici să astepte ceva de la președinte, pentru că este problema Guvernului.

„Am decis, pentru a elimina președintele din disputele sindicale, să promulg Legea de aprobare a OUG, deși nu are avizul de la Comisia Europeană, cum ne cere Tratatul de aderare. Pot fi consecințe, odată cu sosirea avizului, dar consider că Guvernul și-a asdumat responsabilitatea de a repara consecințele unui aviz care nu ar agrea conținutul OUG”, a spus șeful statului.