Băsescu, atac la Ponta și Iohannis în cazul românului răpit în Burkina Faso: „Treziți-vă. Nu faceți din Iulian Gheorghe simbolul neputinței”

Publicat: 24 04. 2015, 17:35

Traian Băsescu remarcă faptul că președintele și premierul își aduc aminte de românul răpit doar dacă sunt întrebați de presă, pe acest fond, de câteva zile în spațiul public revenind episodul răpirii ziariștilor din Irak.

„Iar pentru a masca dezinteresul pentru soarta românului răpit, rețeta propagandei este să scoată câte un palavragiu la televizor care să presupună cât de ilegal au fost recuperați cei trei ziariști răpiți în Irak în 2005 și să facă tot soiul de conexiuni fără nici o legătură cu realitatea, legate de traficul de armament sau de beneficii bănești obținute de pe urma răpirii ziariștilor”, se arată în postarea de pe Facebook a fostului președinte.

„Probabil cei care l-au ajutat pe Omar Haysam să fugă din țară n-or să-mi ierte niciodată că mi-am asumat recuperarea ziariștilor cu devoalarea acțiunii ticăloase a unui sirian devenit cetățean român și la un pas să devină deputat PSD. Dar dacă ceva le-a stârnit furia, acest lucru a fost readucerea în țară a lui Omar Haysam. Dacă aș mai fi avut ceva timp și Mohamed Munaf, alt ticălos, ar fi fost recuperat cu toată cetățenia lui americană”, scrie Băsescu în mesajul postat.

Băsescu amintește că el a tratat răpirea cetățenilor români ca fiind o agresiune teroristă la adresa statului și a acționat în onsecință.

„Alții, își ascund indiferența și neputința la umbra celulelor de criză de la MAE sau a unor palavragii obsedați chemați pe la televiziuni. Dar rețineți : dacă grupările teroriste vor simți că suntem indiferenți sau neputincioși, vom avea tot mai mulți cetățeni răpiți aiurea prin lume. Așa că, domnilor Ponta și Iohannis treziți-vă și puneți în mișcare toată forța instituțiilor statului. Dacă nu știți, vă spun eu că este imposibil să nu avem resurse în Africa de West. Nu faceți din Iulian Gheorghe simbolul neputinței voastre și a României, pentru că vor plăti români nevinovați, nu voi”, se arată în încheierea postării.

Un ofițer de securitate român de la o mină de mangan din Burkina Faso a fost răpit la începutul lunii aprilie de mai multe persoane înarmate. MAE s-a autosesizat, a activat Celula de Criză și a transmis instrucțiuni misiunilor diplomatice din zonă.

Persoane înarmate au răpit sâmbătă un ofițer de securitate român de la o mină de mangan din Burkina Faso, au anunțat compania și o sursă din domeniul securității, transmite Reuters.

Incidentul a avut loc la mina de mangan Tambao, administrată de Pan African Minerals, o filială a Timis Corporation, compania lui Frank Timiș.

Frank Timiș este un om de afaceri cu cetățenie română și australiană, care locuiește la Londra și are investiții în Africa de Vest, în special în domeniul petrolier și minerit.

Mina se află în nord-estul statului Burkina Faso, în apropiere de granița cu Mali.

Cetățeanul român dispărut în Burkina Faso a fost răpit probabil de o grupare tuaregă condusă de un apropiat al fostului președinte Blaise Compaoré și afiliată organizației teroriste Al-Qaida în Maghrebul Islamic, afirmă un politician local, Etienne Traore, citat de cotidianul Le Pays.