Băsescu îl acuză pe judecătorul Dumbravă că „minte”. „Îmi mențin integral declarația”

Publicat: 09 10. 2014, 16:21
Actualizat: 30 03. 2019, 16:13

„Se pare că sunt magistrați care țin neapărat să facă politică și au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domn magistrat a considerat că în conferința mea de presă am afectat justiția că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi mențin integral declarația pe care am făcut-o când am anunțat cererea de urmărire penală pentru cinci foști miniștri”, a declarat Băsescu.

CSM a decis joi să sesizeze Inspecția Judiciară atât în cazul declarațiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât și în cazul afirmațiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft și ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roșca Stănescu.

Membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat cele trei propuneri de sesizare a Inspecției Judiciare cu privire la afirmații despre justiție făcute de premierul Victor Ponta, de președintele Traian Băsescu și de senatorul Varujan Vosganian.

Inspecția Judiciară urmează să analizeze afirmațiile și să prezinte concluziile într-un singur raport privind apărarea independenței justiției, care va fi prezentat plenului CSM.

Analizarea declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta în 6 octombrie, referitoare la dosarul privind societatea Petrotel Lukoil, aflat pe rolul Parchetului Curții de Apel Ploiești, a fost pe ordinea de zi a ședinței de joi a plenului CSM.

Celelalte două propuneri de sesizare a Inspecției Judiciare au fost făcute în timpul ședinței plenului, de către judecătorul Horațius Dumbravă și vicepreședintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Horațius Dumbravă a arătat, în contextul discutațiilor referitoare la necesitatea sesizării Inspecției Judiciare în cazul declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta, că IJ ar trebui sesizată și în cazul afirmațiilor președintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, atunci când a emis avizele pentru urmărirea penală a unor foști miniștri, în dosarul Microsoft.

El a mai spus că în ultima perioadă s-au înmulțit atacurile nefondate la adresa justiției din partea politicienilor, susținând că, în acest context, membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să emită un avertisment clar politicienilor, apreciind că sesizarea Inspecției Judiciare nu este suficientă.
„Contextul din zilele acestea, în care apar declarații ale Președintelui României, domnul Traian Băsescu, în care sunt devoalate date și informații din dosare penale sau declarații ale Primului Ministru, domnulVictor Ponta, prin care sunt atenționați procurorii cum trebuie în mod concret să-și facă ancheta, impun ca CSM să ia atitudine împotriva oricărui act care știrbește independența justiției și erodează încrederea publicului în justiție. În această perioadă, în care se multiplică atacurile la adresa justiției, nu este îndeajuns ca, punctual, să fie sesizată Inspecția Judiciară, după care să așteptăm săptămâni la rând până când Inspecția Judiciară va analiza și propune Plenului concluziile verificărilor făcute, ci este nevoie de un Apel sau un Avertisment categoric pe care Plenul CSM să-l facă la adresa tuturor politicienilor”, a arătat Dumbravă.

În ce privește sesizarea Inspecției Judiciare în cazul declarației președintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, Dumbravă a spus că urmărirea penală este confidențială și că toți cei implicați în actul de justiție trebuie să respecte acest lucru.

„După studiul dosarelor, spune în declarație domnul Președinte, rezultă că unele persoane care fac obiect al anchetei penale nu au primit bani, că sunt conturi blocate în străinătate, că declarațiile de martor luate în dosar de procurori nu sunt acoperite cu probe, că anumite persoane nu au făcut denunțul la DNA.

Urmărirea penală este nepublică, confidențială. Toți actorii care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, inclusiv Președintele României, Senatul sau Camera Deputaților, trebuie să respecte aceste coordonate procesuale”, a arătat Horațius Dumbravă.