Băsescu, întrebat despre alianțe: Exclus cu PSD, nici PNL nu e soluția, dar nu miroase așa urât

Publicat: 11 11. 2016, 20:35
Actualizat: 02 10. 2018, 22:19

Traian Băsescu a declarat, vineri, la Timișoara, că dacă PMP va ajunge la guvernare, va cere funcția de premier.

„În cazul în care vom intra la guvernare, una dintre condițiile care vor fi pe masa discuțiilor va fi aceea ca PMP să dea prim-ministrul Guvernului. De asemenea, structura guvernului va trebui să aibă obligatoriu ministerul reunificării pentru a crea instrumentul ca obiectivul de țară să se realizeze. PMP are șansa extraordinară să se redovedească a fi altceva decât PNL și PSD. Cele două partide au pe conștiință tot ce a fost mai antidemocratic de la Revoluție încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, suspendarea din 2012 au făcut-o împreună. Au pus temporar cea mai odioasă maimuță la Cotroceni, pe Crin Antonescu. Au reușit să facă din justiție un cal de bătaie în mod nejustificat”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat de către o persoană din sală cu cine nu va face PMP alianțe, Traian Băsescu a răspuns: „Noi nu avem soluții convenabile, dar exclus orice alianță cu PSD. Însă nici PNL nu reprezintă o soluție mai bună, dar măcar nu miroase așa urât”.

Președintele PMP a participat, vineri, la Timișoara, la lansarea candidaților partidului la alegerile parlamentare.