Bomba electorală care ar fi făcut o gaură de 10 miliarde în buget, la anul. Dragnea: „S-a greșit când s-a făcut legea. S-a făcut electoral”

Publicat: 07 08. 2017, 09:29

„S-a greșit când s-a făcut legea. S-a făcut electoral, s-a făcut poate cu bună credință, dar cu multă neștiință, dar aplicarea ei an de an fără să fie schimbată ducea în câțiva ani de zile la un blocaj pentru că în fiecare an cresc salariile, în fiecare an impactul bugetar era foarte mare și este bine să înțelegem că aceste pensii de serviciu nu sunt alimentate din comtribuția celor care beneficiază, ci sunt alimentate din bugetul de stat. Datorită acestei legi, anul trecut au ieșit la pensie peste 12.000, până să fie vorba de această ordonanță, în primele luni ale anului au ieșit vreo 7.000, deci legea în sine a generat aceste efecte destul de periculoase”, a susținut Dragnea, la RTV. 

Liderul PSD a precizat că, dacă legea nu era schimbată, în doi-trei ani sistemul de pensii ar fi colapsat. 

„Suntem în situația în care aceste pensii speciale ne costă de la buget 6 miliarde de lei. De la 1 ianuarie încep majorările de salarii, câte 25% pe an. În general, sunt unele categorii cum sunt medicii care intră de la 1 martie total, și ne-am fi dus în 2018 cu un efort bugetar de 10 miliarde doar pentru această categorie de pensii, iar în următorii 2-3 ani la 17 miliarde, ceea ce punea serios sub semnul întrebării dacă sistemul public de pensii mai poate fi susținut”, a mai spus Dragnea.  

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, ordonanța de urgență prin care se modifică legea pensiilor speciale, act care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creșterile salariale și nu vor putea depăși media soldelor sau a salariilor nete. 

Ordonanța de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010. Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei. Precizăm că niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării prezentei ordonanțe de urgență, transmite Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.

De asemenea, instituția anunță că baza de calcul nu este modificată și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului României și Camerei Deputaților. Pensiile magistraților nu sunt incluse pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curții Constituționale a României.

Ordonanța de urgență va intra în vigoare pe 15 septembrie.

„Recomandarea este, totuși, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condițiile în care Legea 153/2017 prevederi creșteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, transmite ministerul.