Cât a scăzut Guvernul Cioloș în sondaje în doar cinci luni

Publicat: 13 04. 2016, 19:19
Actualizat: 11 10. 2016, 11:53

Imediat după căderea Guvernului Ponta, românii au cerut un cabinet format din tehnocrați, oameni profesioniști în domeniile lor și fără implicare politică. În luna noiembrie a anului 2015, 50,5% dintre cetățenii României își doreau un Executiv format din specialiști care să aducă mai multă competență. Mult mai puțini erau cei care înclinau atunci spre varianta unui guvern numit politic: 32,1%.

La o jumătate de an, însă, balanța s-a inversat, iar tehnocrația pare să fi pierdut din strălucire, iar astăzi cei mai mulți dintre locuitorii țării și-ar dori, în proporție de 40,9%, un guvern format din oameni politici. Aceasta înseamnă că soluția tehnocrată a scăzut mult în preferințele românilor, procentul celor care consideră că varianta profesioniștilor este cea mai bună pentru România ajungând la puțin peste 38%.

 

Sursa: Sondaj INSCOP

În aceste condiții, dacă ar putea alege, aproape jumătate dintre români ar opta, după scrutinul parlamentar din toamnă, pentru un guvern format tot de partidele politice actuale: 42,2% dintre cetățeni spun că și-ar dori ca la toamnă puterea să fie preluată de un guvern politic format din cei care câștigă alegerile, mult mai puțini decât cei 30% care susțin că ar merge în continuare pe mâna unui Executiv tehnocrat. Modificarea opiniei alegătorilor față de luna noiembrie a anului trecut este evidentă, pentru că o majoritate de 37,2% spunea atunci că își dorește să păstreze structura tehnocrată la guvernare și după anul 2016.

Această schimbare de percepție se poate datora aparițiilor publice ale miniștrilor din cabinetul Cioloș și situațiilor pe care nu au părut întotdeauna că le gestionează eficient, toate pe fondul unor așteptări foarte mari pe care românii le-au avut de la cei care au ajuns la guvernare după tragedia de la Colectiv. Cei mai mulți erau convinși, în luna noiembrie, că tehnocrații lui Cioloș vor reuși să facă reforme importante în societate. Astăzi, însă, procentul persoanelor care cred că actualul cabinet reușește să și pună în aplicare ceea ce și-a propus a scăzut vizibil, ajungând la 29,9%. Considerabil mai mulți sunt cei care cred că oamenii de la Palatul Victoria nu fac reforme importante în societate, adică 43,6%.

 

Sursa: Sondaj INSCOP

Pe scurt, românii nu par foarte mulțumiți de activitatea miniștrilor tehnocrați. Astfel, după ce zeci de mii de oameni au cerut în stradă demisia Guvernului Ponta, rezultatele sondajului INSCOP arată că majoritatea sunt astăzi de părere că, de fapt, cabinetul Cioloș are o activitate mai slabă: 38,2% dintre români spun că Guvernul Ponta era mai bun decât Executivul condus de Cioloș.

În aceeași notă, românii consideră, în proporție de 46,7%, că Guvernul Cioloș nu este alcătuit doar din specialiști în domeniile pe care le reprezintă. Aceeași impresie aveau cetățenii și în luna noiembrie a anului trecut, doar că atunci păreau să aibă ceva mai multă încredere în expertiza noilor miniștri – 31,6% apreciau că Guvernul Cioloș este alcătuit doar din specialiști, față de 24,6% în prezent.

Într-o jumătate de an a crescut și procentul celor care cred că Executivul lui Cioloș este independent doar cu numele, chiar dacă românii au avut această impresie încă de la început. În noiembrie 2015, 47,3% dintre cetățeni credeau că Guvernul Cioloș este condus din umbră de partidele politice. Astăzi, peste jumătate dintre români, adică 50,5%, consideră că actualul cabinet este tot unul dirijat politic.

 

Sursa: Sondaj INSCOP

Iar partidul care se află, potrivit românilor, în spatele Guvernului Cioloș este PNL. Aproximativ jumătate dintre cetățeni apreciază că liberalii se află astăzi la putere prin intermediul Executivului. Pe locul secund în topul formațiunilor care ar „dirija” cabinetul actual este PSD-ul, cu 30,3%, urmat de UNPR și ALDE. Aproape la fel credeau românii și în noiembrie anul trecut, atunci când tot liberalii erau percepuți ca fiind la putere în raport cu Guvernul, de un procent de 53,3% din cetățeni. PSD-ul era a doua mare formațiune despre care românii credeau că se află în spatele Guvernului, în procent de 30,4%. Surprinzător, însă, UDMR-ul era perceput atunci de un sfert dintre români drept un partid aflat și el la putere față de Guvernul Cioloș.

Sondajul a fost realizat în perioada 21 – 28 martie 2016 de INSCOP la comanda Adevărul.