Câți bani vor primi bugetarii în plus din septembrie. Ministrul Muncii face anunțul

Publicat: 17 08. 2022, 20:20
Ministrul Muncii, Marius Budăi / Sursa foto: Mediafax Foto

Ministrul Muncii, Marius Budăi a explicat ce aduce noua formă a OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. El a precizat că bugetarii care nu au ajuns la grila de salarizare din 2022 vor primi „o pătrime din diferența salarială care vor fi încasate în luna septembrie”

„Pentru că ştim prin ce situaţie economică trecem cu toții trebuie să avem grijă în regală măsură şi de partea economică şi de fiecare ramură salarială şi mă refer aici la salariații din mediul bugetar, dar şi la salariații din mediul privat şi mai ales la categoriile vulnerabile. Acordăm începând cu 1 august o pătrime din diferența salarială care vor fi încasate în luna septembrie”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul a explicat care va fi sursa de finanțare pentru aceste majorări.

„Sursa de finanțare este bugetul de stat cu încadrare în actualele prevederi legale, pentru că au mai fost posturi vacante care nu au fost ocupate, deci sunt surse de finanțare pentru a face aceste majorări.

Trebuie să creăm acest echilibru pentru a sprijini cetățenii şi economia. Nu putem să stăm în spate să spunem că nu putem. Nu este o majorare mare, undeva de la 70-150 de lei. Impactul real este după ce facem prima luna de plată”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

Cu cât cresc salariile bugetarilor

+ 125 de lei pentru profesori

+ 161 lei pentru muncitori

+ 105 pentru infirmieri

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în iunie 2022, de 1.269.712, cu 5 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar aproape 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF)

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 292.021, Ministerul Afacerilor Interne – 123.753, Ministerul Apărării Naţionale – 73.652, Ministerul Finanţelor – 24.338 şi Ministerul Sănătăţii -18.262.

Sursa: Antena 3