Ce scoruri își propun principalele partide la alegerile locale de duminică

Publicat: 04 06. 2016, 17:18

În contextul în care alegerile locale vin la puțin timp după ce a fost condamnat definitiv în dosarul ”Referendumul”, președintele PSD, Liviu Dragnea, a ezitat multă vreme până a avansat un procent clar pe care și-l propune la locale. În cele din urmă, într-o emisiune televizată, el a declarat că în opinia sa PSD nu are cum să scadă sub 35%. Astfel, țintele asumate au fost victoria Gabrielei Firea în Capitală, un număr de primari mai mare decât în prezent și un vot politic la consiliile locale în jur de 35%.

El și-a retras treptat declarațiile despre o eventuală demisie din fruntea partidului, ultima versiune înainte de scrutinul de duminică fiind că își depune mandatul dacă PSD nu va fi primul în preferințele electoratului.

Copreședintele PNL Vasile Blaga, a cărui scaun se clatină în eventualitatea unui rezultat slab al PNL, a fost și mai precaut. El a refuzat să își propună un procent, dar a prognozat spre finalul campaniei că PNL va câștiga cel puțin jumătate din capitalele de județ în Moldova și aproape toate în Ardeal și Banat, îndemându-i pe liberali să se bată în toată țara la fel. ”În Moldova vom câștiga cel puțin jumătate din capitalele de județ, iar în Ardeal și Banat PSD va câștiga două primării dacă are noroc”, a fost pronosticul lui Blaga la evenimentul de sărbătorire a 141 de ani de la înfiițarea PNL. El a subliniat că dorește să desființeze comentariile din media potrivit cărora pe liberali îi paște un dezastru electoral și vor pierde în mai toate județele.

El a declarat deja că nu crede că se impune un congres extraordinar al PNL după locale, poziție susținută și de candidatul partidului la București, Cătălin Predoiu, aflat și el într-o situație dificilă ca șef al celei mai importante filiale. Predoiu și-a evaluat propriile performanțe electorale pe baza sondajelor ca fiind între 23 și 26%, dar în creștere.

Pe de altă parte, Nicușor Dan – în luptă cu Predoiu pentru a fi primul între învinși – a declarat că are în jur de 16% din voturi în Capitală, iar USB va obțíne probabil 11 din 55 mandate de consilier.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la sfârșitul lunii aprilie că își propune ca PMP să obțină la alegerile locale 10-12% din voturile pentru consiliile județene pentru a face posibilă atingerea obiectivului de 15-20% la alegerile parlamentare din toamnă.

„La vot politic pe consilii județene aș vrea să obținem 10-12% ca să așezăm platforma pentru alegerile legislative, unde obiectivul este 15-20%”, a declarat președintele PMP Traian Băsescu, la B1 TV, întrebat ce scor își propune să obțină PMP la alegerile locale. El a precizat că partidul pe care îl conduce are speranțe mari la primăriile Galați și Ploiești.

”Cel mai probabil ne vom păstra statutul de al treilea partid la nivel național”, a prognozat și președintele UNPR, Valeriu Steriu.

Și copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu se consideră îndreptățit la medalia de bronz, el declarând că își propune pe votul politic la consilii un scor din două cifre.

Aceste 3 partide mai au un punct în comun – demisiile liderilor în caz de eșec sunt excluse.

Întrebat care este ținta partidului său pentru alegerile locale, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că obiectivul este să mențină numărul actual de primari.

„Dacă noi reușim să menținem în jurul cifrei de 200 de primari, cu patru, cinci primari mai mult sau mai puțin, înseamnă că ne-am făcut datoria. (…) În 2012, unde am câștigat, putem câștiga, dacă nu facem vreo greșeală în selecția candidaților și în campania electorală, putem câștiga toate primăriile, eventual putem să mai câștigăm două, trei, patru primării în plus”, a opinat el.